Elon Musk este marele câştigător al alegerilor din SUA: Două companii ale celui mai bogat om al planetei reuşesc să atragă miliarde de dolari din partea investitorilor
Două dintre companiile lui Elon Musk sunt pe cale să îşi crească valoarea prin încheierea unor noi acorduri, investitorii recăpătându-şi interesul în afacerile celui mai bogat om al planetei, scrie FT.
SpaceX, cea mai mare companie privată din SUA, este pe cale să vândă acţiuni în decembrie la un preţ de 135 de dolari bucata. Decizia ar creşte valoarea companiei până la 250 de miliarde de dolari, faţă de 210 miliarde în prezent.
În acest timp, startupul de inteligenţă artificială xAI a strâns 5 miliarde de dolari, ajungând la o valoare de 45 de miliarde de dolari, aproape dublă faţă de acum câteva luni.
Aceste runde de strângere de capital vin pe măsură ce Elon Musk vrea să îşi consolideze influenţa la Washington, devenind unul dintre aliaţii cheie ai lui Donald Trump.
Elon Musk a fost numit marţi la conducerea unui nou departament intitulat „Departamentul eficienţei economice” împreună cu Vivek Ramaswamy. Misiunea noii instituţii de a reduce birocraţia, a spus Trump într-un comunicat.
Apropierea lui Elon Musk de Donald Trump a contribuit la creşterea preţului acţiunilor Tesla cu aproape 30% din 5 noiembrie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro