eMAG integrează serviciul de livrare rapidă Genius în platformele Tazz, FashionDays şi Freshful
eMag, cel mai mare retailer online din România, anunţă că Genius, serviciul de livrare rapidă lansat în urmă cu doi ani pe piaţa locală, a fost integrat în platformele eMAG, Tazz, FashionDays şi Freshful.
Extinderea proiectului vine atât ca rezultat al schimbării obiceiurilor de consum ale oamenilor, care şi-au diversificat coşul de cumpărături, comandând online produse din tot mai multe categorii, cât şi ca o soluţie de economisire.
Concret, oricine poate beneficia de un abonament Genius şi acces la cumpărături cu transport gratuit pentru milioane de produse din categorii diverse, din acelaşi cont: de la restaurante sau alimente pentru necesarul zilnic, fructe şi legume sau băuturi, articole fashion sau produse pentru casă şi grădină, inclusiv în weekend.
Totodată, extinderea serviciului Genius în toate cele patru platforme are loc într-o perioadă marcată de creşterea preţurilor şi a inflaţiei, în care oamenii caută soluţii inteligente care i-ar putea ajuta să îşi menţină un standard de viaţă bun, spun reprezentanţii companiei.
Potrivit acestora, abonamentul Genius rămâne la acelaşi preţ de la lansarea de acum doi ani, respectiv 8,25 de lei/lună, plătibil anual, indiferent de numărul de comenzi plasate.
„Integrarea Genius în Tazz, FashionDays şi Freshful vine atât în sprijinul celor care comandă dintr-o varietate mare de produse, de la fashion la mâncare sau articole pentru casă, dar şi al celor care apreciază ofertele exclusive prin care au acces la produse pe care poate altfel ar amâna să le cumpere în această perioadă. Totodată acest pas vine şi din dorinţa de a-i ajuta pe cei care vor să economisească bani, cât şi pentru cei cărora le place să fie stăpâni pe timpul lor şi vor să şi-l petreacă într-un mod mai util decât mergând la magazin”, explică Andrei Şercanean, VP ecommerce eMAG.
Un client eMAG Genius economiseşte anual, în medie, 374 de lei din taxele de transport pe care le-ar fi plătit dacă nu ar fi avut abonamentul.
Calculele eMAG arată că odată cu noile beneficii în Tazz, FashionDays şi Freshful, economiile vor fi cel puţin dublate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro