Emilia Bunea este noul CEO al Metropolitan Life România. Theodor Alexandrescu preia şefia companiei din peninsula Arabă
Metropolitan Life o numeşte pe Emilia Bunea chief executive officer al Metropolitan Life, începând cu 1 iulie 2014. Emilia Bunea preia această poziţie de la Theodor Alexandrescu, care a condus cu succes operaţiunile MetLife în România timp de nouă ani. Numirea Emiliei Bunea este în curs de aprobare din partea autorităţilor locale, se arată într-un comunicat al companiei.
Anterior acestei numiri, Emilia Bunea (44 ani) a deţinut funcţia de chief financial officer la ING Group, segmentul ING Asigurări Europa, în sediul central din Amsterdam. Cariera sa cu ING a început în anul 2007, când s-a alăturat ING în poziţia de CFO pentru operaţiunile de asigurări de viaţă şi pensii private, ulterior fiind desemnată CEO al ING Pensii. Anterior experienţei în cadrul ING, Emilia a ocupat poziţii ca director general adjunct şi CFO la Interamerican Group (în prezent Eureko România) în perioada 2000 - 2007 şi roluri executive în cadrul companiilor Capital Securities şi Comtel Rom.
Emilia Bunea deţine un Executive MBA la Universitatea Washington, Seattle, şi un BA în Inginerie Software la Facultatea de Automatică Bucureşti.
Theodor Alexandrescu (44 ani), care a condus operaţiunile Metropolitan Life din anul 2005, este numit CEO al Metropolitan Life Golf, cu sediul în Dubai, reprezentând cinci ţări: Kuweit, Quatar, Bahrain, Oman şi Emiratele Arabe Unite. Cariera sa la Metropolitan Life a început în anul 1999, când s-a alăturat echipei în funcţia de sales manager, continuând cu poziţii în diferite arii, ca chief marketing officer şi deputy chief executive officer.
În timpul carierei sale la Metropolitan Life, Theodor Alexandrescu a pus bazele companiei de pensii private în 2007, a dezvoltat şi a condus Metropolitan Life în poziţii de top în piata din România şi a construit o echipă puternică de profesionişti şi talente. Una dintre realizările majore recente din timpul mandatului său a fost integrarea fostei companii Aviva, achiziţionată în 2012.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro