Emiratele Arabe Unite plănuiesc să îşi vaccineze 50% din populaţie, aproape cinci milioane de oameni, până la sfârşitul lunii martie, într-unul dintre cele mai eficiente programe de imunizare din lume

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 18 ianuarie 2021 45 afişări

Emiratele Arabe Unite plănuiesc să îşi vaccineze 50% din populaţie, aproape cinci milioane de oameni, până la sfârşitul lunii martie, într-unul dintre cele mai eficiente programe de imunizare din lume

Autorităţile sanitare din Emiratele Arabe Unite intenţionează să vaccineze 50% din populaţia ţării până la sfârşitul lunii martie, potrivit CNBC.

Statul de 10 milioane de locuitori a lansat programul de imunizare spre sfârşitul anului trecut, după ce a aprobat vaccinul producătorului chinez Sinopharm pentru lucrătorii medicali din prima linie şi oficialii guvernamentali, decizie luată încă din luna septembrie.

În ceea ce priveşte rate de administrare a dozelor, programul naţional din EAU este acum pe locul doi la nivel mondial după Israel. Peste 1,8 milioane de oameni au primit până acum vaccinul Sinopharm, reprezentând o rată de vaccinare de patru ori mai mare faţă de cea din Statele Unite.

În prezent, dozele create de Pfizer şi BioNTech sunt distribuite în Dubai pentru lucrătorii din prima linie, persoanele cu vârste trecute de 60 de ani şi oamenii cu afecţiuni medicale grave.

Ambele vaccinuri sunt administrate în două doze la o distanţă de 28 de zile, iar pacienţii nu mai sunt obligaţi să intre în carantină la 28 de zile după a doua inoculare, însă vor trebui să poarte în continuare mască şi să practice distanţarea socială.

Sinopharm spune că vaccinul prezintă o eficienţă de 86%, în timp ce vaccinul Pfizer/BioNTech este eficient în proporţie de 95%.

După ce rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 s-a menţinut anul trecut în jurul pragului de 2.000, autorităţile din EAU au raportat în ultimele zile peste 3.000 de infectări zilnice, creşterea putându-se datora noii tulpini descoperite în Regatul Unit. Pe deasupra, numărul turiştilor britanici care au vizitat Emiratele în perioada sărbătorilor de iarnă s-a menţinut la un nivel relativ ridicat în ultimele săptămâni.

Până acum au fost administrate la nivel global 42,2 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, conform datelor colectate de Bloomberg.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
eau,
eficienta,
populatie,
vaccin,
programe

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.