Emmanuel Macron cere oprirea imediată a vânzărilor de arme care pot fi folosite în Gaza

Autor: Petru Mazilu Postat la 06 octombrie 2024 48 afişări

Emmanuel Macron cere oprirea imediată a vânzărilor de arme care pot fi folosite în  Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut suspendarea completă şi imediată a vânzărilor de arme care pot fi folosite în războiul din Gaza. Macron susţine că Franţa nu a fost implicată în furnizarea armelor.

Preşedintele Emmanuel Macron a cerut suspendarea imediată a vânzărilor de arme, potrivit CNN.

„În acest moment, prioritatea este revenirea la o situaţie politică, trebuie oprită livrarea de arme pentru războiul din Gaza. Franţa nu le livrează”, a declarat Emmanuel Macron, sâmbătă, la postul de radio francez France Inter.

Mai multe ţări, inclusiv SUA, Germania şi Marea Britanie, au fost criticate de grupările pentru drepturile omului pentru că nu au suspendat vânzările de arme către Israel, în condiţiile în care bombardamentul asupra Fâşiei Gaza a provocat moartea a zeci de mii de palestinieni.

Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, a declarat în mod repetat că Franţa furnizează în principal „piese de schimb” Israelului, în valoare de 15 milioane de euro în 2022. Totuşi, organizaţiile franceze i-au cerut lui Macron să suspende în totalitate exportul de materiale de război.

Luna trecută, guvernul brtianic a anunţat suspendarea unei părţi din licenţele sale pentru articolele folosite de armata israeliană în Gaza, ceea ce a atras critici din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Germania a oprit temporar procedura privind aprobarea noilor licenţe de export de arme către Israel, potrivit unui raport Reuters de săptămâna trecută, care a citat o sursă apropiată Ministerului Economiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
emmanuel macron,
arme,
gaza

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.