Este oficial: Încă o multinaţională taie tot şi lasă 6.000 de oameni fără loc de muncă

Autor: Alex Ciutacu Postat la 21 octombrie 2020 1325 afişări

Este oficial: Încă o multinaţională taie tot şi lasă 6.000 de oameni fără loc de muncă

Compania aeriană Cathay Pacific din Hong Kong va concedia circa 6.000 de persoane, adică 18% din forţa de muncă, şi va renunţa la brandul regional Cathay Dragon, întrucât aceste mutări ar trebuie să ajute operatorul să supravieţuiască în criză, conform unor informaţii South China Morning Post, citate de Reuters.

Operatorul aerian a anunţat în luna iunie că îşi revizuieşte strategia în contextul scăderii dramatice a cererii din sector şi a spus atunci că vor urma „decizii dure” în ultima parte a anului, ceea ce i-a determinat pe analişti să anticipeze acest val masiv de concedieri.

Tot în iunie, guvernul din Hong Kong a venit cu un ajutor de 5 miliarde de dolari pentru a salva operatorul, întrucât Cathay Pacific arde circa 200 milioane dolari cash în fiecare lună.

South China Morning Post a notat că nivelul concedierilor a fost redus de la 8.000 la 6.000, în urma intervenţiei guvernului din luna iunie.

Compania Cathay Pacific a anunţat luni că se aşteaptă să opereze în 2021 la o capacitate de mai puţin de 50% faţă de nivelul înregistrat înainte de pandemie.

Cursele de pasageri au scăzut cu 98,1% în septembrie, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut din cauză că mai multe ţări au graniţele închise.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.