Este OFICIAL! Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 2 ani pentru mai multe categorii
Lista localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi, a fost extinsă, de astăzi- 03 octombrie 2020, cu noi localităţi după intratea în vigoare a Legii nr. 213/2020.
Mai exact este vorba despre Legea nr. 213/2020 - modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 893 din 30 septembrie 2020 şi care a intrat în vigoare din data de 03 octombrie 2020.
Prezenta lege aduce modificări alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 prin introducerea mai multor localităţi în lista actuală fără a modifica condiţiile de până acum.
Astfel, persoanele care au locuit în aceste localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, persoanele trebuie să fi locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate şi pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi.
După aceasta modificare, textul alineatului (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice are următorul cuprins:
“(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba, localităţile Bacău şi Oneşti din judeţul Bacău, localităţile Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, localităţile Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, localităţile Câmpia Turzii, Dej şi Turda din judeţul Cluj, localitatea Galaţi din judeţul Galaţi, localităţile Brăneşti, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, localităţile Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, localităţile Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, localităţile Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, localităţile Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, localitatea Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, localităţile Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)."
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro