♦ Primele rezultate publicate de INS arată că, faţă de populaţia rezidentă înregistrată la recensământul anterior, cel din 2011, România a pierdut 1,1 milioane de locuitori ♦ Recensământul nu cuprinde însă şi fenomenul migraţiei românilor, un factor important în stabilirea unei dimensiuni reale a populaţiei ♦ „Am putea să vedem câţi oameni sunt plecaţi şi câţi sunt pe teritoriul României, dar nu suntem foarte interesaţi de lucrul acesta.”

În cadrul Recensământului Popu­laţiei şi Locuinţelor (RPL) 2021, spune Ana Bulai, sociolog, nu a existat un interes strategic pentru a arăta dimensiunea reală a populaţiei din interiorul României. Mai mult, afirmă aceasta, recensământul nu mai este de multă vreme un subiect de cunoaştere, ci un subiect de politică publică.

Primele rezultate publicate de INS pentru RPL 2021, reprogramat în 2022 din cauza pandemiei, arată că faţă de populaţia rezidentă înregistrată la recensământul anterior, cel din 2011, România a pierdut 1,1 milioane de locuitori.

„Recensământul nu mai este de multă vreme un subiect de cunoaştere, ci un subiect de politică publică. Nu a existat un interes strategic pentru a arăta dimensiunea reală a populaţiei din interiorul României sau cu caracter permanent în România. Dacă arătam exact câte milioane mai sunt în spaţiul românesc, pierdeam mai multe avantaje decât ceea ce am fi avut de câştigat prin acurateţea datelor. Întregul pachet de finanţări europene vine pe cap de locuitor – ca să nu mai vorbesc despre structurile administrative şi politice. Noi avem acum, la 19 milioane de locuitori, 3.180 de unităţi administrativ teritoriale, adică o primărie la 6.000 de locuitori. Lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă declaram că suntem 14-15 milioane de locuitori, atât cât estimează OIM (n. r. - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie) că este populaţia permanentă în România”, a spus pentru ZF sociologul Ana Bulai.

Recensământul nu cuprinde însă şi fe­no­menul migraţiei românilor, un factor important în stabilirea unei di­men­siuni reale a populaţiei.  Acest lucru este cu atât mai grav cu cât Ro­mânia este cel mai mare exportator de forţă de muncă din UE.

În 2018, con­form unui raport al Co­­mi­siei Eu­rope­ne despre mobili­tatea forţei de muncă din UE, circa 173.000 de români s-au angajat în alte state membre, cu 7% mai mult decât în 2017.

În ultimii zece ani, raportat la datele existente, din România au plecat aproape două milioane de oameni în străinătate, însă aceştia, explică Ana Bulai, reprezintă migra­ţia temporară de muncă, nu migraţia definitivă. OIM estimează că numărul de migranţi din România ar fi de aproximativ 4 milioane, afirmă ea.

„Am putea să vedem câţi oameni sunt plecaţi şi câţi sunt pe teritoriul României, dar nu suntem foarte interesaţi de lucrul acesta. Totul vine dintr-un interes strategic al politi­cienilor de a face un recensământ care să dea bine şi care să fie util doar în anumite interese ale României, care sunt mai mari decât cele de a cunoaşte efectiv populaţia.”

Pentru a ajunge la un rezultat real, mai spune aceasta, este nevoie de o coroborare a informaţiilor de la Poliţia de Frontieră, pe baza CNP-urilor, cu datele de la Evidenţa Populaţiei.

Aceste date, precizează sociologul, ar arăta că sunt oameni care au drept de muncă în Italia sau Spania, care sunt principalele ţări importatoare de forţă de muncă din România.

Mulţi dintre românii care pleacă din ţară, mai adaugă ea, rămân pe teritoriul ţărilor respective ani de zile, însă nu au aplicat acolo pentru cetăţenie şi au rămas cu drept de muncă şi rezidenţă în România.

Ei locuiesc peste hotare, copiii lor merg la şcolile de acolo şi faptul că au drept de muncă în străinătate, dar nu sunt neapărat plătiţi şi cu asigurări sociale, îi face să poată beneficia parţial şi de sistemul de asigurări sociale din România, a detaliat Bulai.

„Cifra emigranţilor nu este reală. OIM are o realitate, în timp ce zona electorală şi, respectiv, oficiile de muncă au alte realităţi şi alte cifre. Obţinem aceeaşi realitate în măsura în care bazele de date la nivel naţional se coroborează într-una singură. Pe baza CNP-urilor se poate şti totul la nivel central”, a concluzionat ea.

Scăderea de un milion de locuitori între recensămintele din 2011 şi 2021, afirmă Constanţa Mihăescu, prof. univ. dr. de Demografie şi Statistică socială, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), reprezintă un declin previzibil.

Totodată, subliniază aceasta, este important să se ţină cont de faptul că la soldul migratoriu se adaugă şi jocul celor două fenomene – natalitatea şi mortalitatea.

„Din 2010 şi până în 2021, în România, cea mai mare contribuţie la scăderea populaţiei a venit dinspre soldul natural, adică s-au născut din ce în ce mai puţini copii. Pandemia a adus o creştere semnificativă a mortalităţii în 2020 şi 2021. Practic, dacă ne uităm cu cât a scăzut populaţia în 2020 şi 2021, vedem că mai mult de 75% din scădere este cauzată de deficitul natural, adică scăderea natalităţii şi creşterea mortalităţii”, a explicat Constanţa Mihăescu.

Din 2010 şi până în prezent, mai adaugă ea, scăderea populaţiei din România este generată într-o mai mare măsură de fenomenele naturale – natalitate şi mortalitate – faţă de ceea ce aveam în deceniul precedent, când emigraţia era cea care aducea contribuţia mai mare la scăderea populaţiei.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 2021, precizează aceasta, a înregistrat numai populaţia rezidentă, adică exact persoanele care sunt pe teritoriul României şi care dau exacta măsură a resurselor (forţa de muncă, veniturile etc.) şi nevoilor.

Cealaltă categorie, populaţia după domiciliu, reprezintă numai cetăţenii români, indiferent dacă aceştia sunt sau nu în ţară la momentul de referinţă.

„Recensământul populaţiei este ca o fotografie a populaţiei, făcută la momentul de referinţă, care surprinde populaţia ca număr şi structuri complexe, aşa cum se prezintă, static, la acel moment. Fotografia ne arată un instantaneu, în schimb un videoclip ne arată o situaţie în mişcare. În consecinţă, recensământul nu poate suprinde mişcarea populaţiei, fie că este ea naturală (natalitate şi mortalitate), fie migratorie (imigranţi şi emigranţi)”, a concluzionat Constanţa Mihăescu.