Este sau nu este Bucureştiul subvenţionat de bugetul de stat? Sau Bucureştiul subvenţionează statul? Cine pe cine „ţine în spate“ până la urmă?
România are un PIB de 250 de miliarde de dolari. 65 de miliarde de dolari din aceşti bani sunt făcuţi la Bucureşti, adică 26% din PIB-ul ţării, la o populaţie ce înseamnă 10% din totalul populaţiei.
Cel mai bogat oraş al României, cel mai productiv şi cu un PIB per locuitor chiar peste al altor capitale europene precum Helsinki, Lisabona sau Budapesta, „trăieşte“, zic unii, din subvenţii după ce zeci de ani investiţiile majore au fost amânate. Dar un tren de metrou – compania Metrorex este în administraţia Ministerului Transporturilor, deci subvenţionată de guvern – ajunge în staţie o dată la 15 -20 de minute. Tramvaiul 5 (fosta linie 605) care leagă centru oraşului de „Manhatannul“ României, cartierul Pipera, vine o dată la 30 de minute, vagoanele au 30-40 de ani vechime, iar pe vară, căldura te usucă.
România are un PIB de 250 de miliarde de dolari. 65 de miliarde de dolari din aceşti bani sunt făcuţi la Bucureşti, adică 26% din PIB-ul ţării, la o populaţie ce înseamnă 10% din totalul populaţiei. Dar bugetul tuturor primăriilor, şase primării de sector şi Primăria Generală este de 12-13 miliarde de lei – adică undeva la maxim 20% din contribuţia oraşului la bugetul naţional. Cine pe cine subvenţionează atunci?
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus, la începutul săptămânii, că „s-a săturat ca disconfortul pe care îl au bucureştenii la metrou să fie folosit drept mijloc de presiune asupra guvernului pentru a asupa găuri de la Metrorex“ şi că este deschis pentru o discuţie cu Primăria Generală pentru ca transportul public să fie trecut în gestiunea Capitalei pentru că „nu i se pare corect ca un moldovean să plătească pentru transportul din Capitală“.
De partea cealaltă, bugetul Bucureştiului este deja sub imensa presiune a subvenţiilor pentru gigacalorie şi STB – transportul de suprafaţă astfel încât bugetul în forma actuală nu ar mai permite cheltuieli în plus. Dar toate primăriile au această povară. Doar că nu au metrou.
Mai mult, bugetul rămas al PMB este atât de mic încât proiecte de infrastructură precum lucrările la pasajul Unirii au fost transferate către Primăria Sectorului 4. Mai mult, de 30 de ani nu s-a realizat nicio optimizare a bugetelor, astfel încât în Bucureşti fiecare sector are statut de oraş cu propria primărie, astfel încât întotdeauna problema este „în altă parte“ – unele bulevarde sunt la primării de sector, altele la PMB, lucrările la termoficare pe străzile secundare sunt la PMB dar străzile sunt la primăria de sector.
În replică, primarul Capitalei a subliniat că „Bucureştiul nu e ţinut în spate de nimeni! Nici de Timişoara, nici de Iaşi, nici de alte oraşe sau judeţe. Dimpotrivă, Bucureştiul e cel care contribuie la susţinerea celorlalte regiuni ale ţării, iar asta e firesc pentru dezvoltarea României. Cu 10% din populaţia ţării, Bucureştiul produce aproximativ un sfert din PIB-ul României. Deci bucureştenii produc mult peste media naţională, dar, cu toate astea, administraţia locală din Bucureşti nu primeşte atât cât ar trebui să primească pentru nevoile Capitalei“.
Pe de altă parte, Metrorex primeşte în acest an de la bugetul de stat o subvenţie de 818 mil. lei, la care se adaugă alte subvenţii de circa 2 miliarde de lei pentru STB – Societatea de Transport Bucureşti – plus şi cea pentru căldură, Bucureştiul având cea mai subvenţionată gigacalorie din ţară, cu toate că are cel mai mare PIB per cap de locuitor şi cele mai ridicate venituri.
Pe de altă parte, subvenţia pentru gigacalorie este necesară din cauza pierderilor enorme înregistrate din cauza ţevilor vechi, transportul în comun este realizat cu tramvaie vechi de zeci de ani fără aer condiţionat, autobuzele nu au benzi unice iar abia în 2022 au fost semnate contracte pentru curăţenia din acestea.
La nivelul anului 2021 spre comparaţie, transportul de suprafaţă în Bucureşti primeşte în acest an 1,15 miliarde de lei subvenţie din partea Primăriei Generale, în vreme ce Metrorex primeşte 600 de milioane de lei de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.
Decizia administraţiei de a majora preţul călătoriilor în Bucureşti (de suprafaţă şi la metrou) i-a scandalizat pe cei care folosesc transportul în comun. Puţini dintre aceştia ştiu însă că ei plătesc oricum un bilet mult mai scump de 1,3 lei pe autobuz/tramvai şi că municipalitatea subvenţionează de fapt, masiv, transportul în comun chiar din banii oamenilor. Şi nici cei care nu merg cu autobuzul sau cu tramvaiul nu ştiu că şi ei plătesc pentru un serviciu pe care nu l-au cerut, prin urmare nu-l folosesc. Şi nu ştiu pentru că nu ştiu că 80% din impozitul pe venit şi salarii care le este reţinut de stat se face venit la bugetul local. Venit din care administraţiile locale (deci şi Bucureştiul) subvenţionează transportul în comun sau apa care se pierde prin ţevile sparte.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro