Eurodeputat: Câciu ar trebui să-şi dea demisia. Suprataxarea din energie, un eşec răsunător

Autor: Laura Buciu Postat la 13 februarie 2023 25 afişări

Taxa de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii este un exerciţiu de imagine al PSD, afirmă la RFI preşedintele PMP, EugenTomac, care crede că ministrul de Finanţe ar trebui să îşi dea demisia.

Eurodeputat:  Câciu ar trebui să-şi dea demisia. Suprataxarea din energie, un eşec răsunător

Taxa de solidaritate de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii este un exerciţiu de imagine al PSD, afirmă la RFI preşedintele PMP, Eugen Tomac. Eurodeputatul crede că în realitate social-democraţii încearcă să mute atenţia opiniei publice de la eşecul suprataxei din energie, pe care OMV Petrom a anunţat că nu o va plăti.

„Asistăm la un exerciţiu de imagine, pentru că PSD-ul vrea să acopere o lipsă de competenţă, pentru a folosi un termen extrem de blând, legat de modul cum a fost implementat în România regulamentul privind suprataxarea giganţilor din energie. Este evident că în acest caz, ministrul Câciu care este de la PSD este principalul responsabil. Se încearcă o muşamalizare a acestei chestiuni, care este evident revoltătoare, pentru că Uniunea Europeană a creat acest mecanism tocmai pentru ca statele să poată suprataxa giganţii din energie care au făcut profituri pe care nu le visau niciodată şi faptul că vor să mute atenţia de pe o temă extrem de sensibilă, în condiţiile în care oamenii sunt tot mai nemulţumiţi, revoltaţi de criza din energie şi modul cum a fost ea gestionată de către actualul Guvern şi acum au adus în discuţie o temă nouă, pe care sunt convins că nu o vor implementa. Acest subiect a fost propus şi de Guvernul Tudose, a fost propus şi de alte guverne PSD, însă niciodată nu a fost implementată, pentru că este doar o încercare prin care vor să deturneze atenţia de la o problemă mult mai serioasă, cum este cea privind modul în care a fost implementat în România regulamentul privind suprataxarea”, spune eurodeputatul Eugen Tomac.

Potrivit acestuia, Adrian Câciu „avea obligaţia să-şi prezinte demisia”

Întrebat cine e de vină, PSD sau PNL, eurodeputatul spune că este „evident că acest regulament a fost implementat de către Ministerul de Finanţe şi Ministerul de Finanţe are specialişti de top, vede în timp real toate tranzacţiile mari pe care le fac companiile din energie şi să nu avem sentimentul că la Ministerul de Finanţe avem nişte contabili de cartier, acolo sunt profesionişti care ştiu exact să citească regulamentul şi spiritul lui. Pentru orice neclaritate putea fi consultată înainte CE şi acest regulament a fost creat tocmai pentru a putea să le ofere statelor membre posibilitatea de a suprataxa aceste profituri uriaşe. Or noi suntem singura ţară care am implementat în aşa fel încât să nu poată fi suprataxaţi giganţii din energie. Ministrul de Finanţe avea obligaţia după acest eşec răsunător să iasă, să-şi prezinte demisia. Nu le poţi cere solidaritate românilor, atât timp cât cu bună ştiinţă emiţi acte normative, care în loc să aducă bani la bugetul de stat, îi salvează pe marii jucători”.

Eugen Tomac crede că nu se mai poate face nimic în prezent: „Nu cred că se mai schimbă ceva, pentru că acest act este publicat în Monitorul Oficial şi oricând cei vizaţi se vor adresa instanţei şi vor câştiga”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tomac,
câciu,
suprataxare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.