Euroins a colapsat la un an de la falimentul City Insurance. Circa 2,5 milioane de români sunt afectaţi. De ce liderii RCA se duc în cap unul după altul?

Autor: Mircea Nica Postat la 19 martie 2023 232 afişări

Euroins România, liderul pieţei RCA, s-a dus pe urmele City Insurance şi a primit verdictul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea procedurii de promovare a falimentului, după ce în ultimul an compania a fost sancţionată de ASF aproape în fiecare lună.

Euroins România, care are în spate grupul bulgar Eurohold, a primit verdictul oficial al ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea procedurii de promovare a falimentului ♦ Paguba se ridică la 400 mil. euro, dar FGA deja se află pe marginea prăpastiei cu un sold disponibil de sub 200 mil. lei, după ce a făcut plăţi în contul City Insurance de 150 mil. euro ♦ Sunt pregătiţi piaţa şi şoferii să plătească o pagubă totală care ar putea ajunge la 1 mld. euro?

Euroins România, liderul pieţei RCA, s-a dus pe urmele City Insurance şi a primit verdictul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea procedurii de promovare a falimentului, după ce în ultimul an compania a fost sancţionată de ASF aproape în fiecare lună.

„Consiliul ASF a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigură­torului şi adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patri­moniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar“, au transmis reprezentanţii ASF.

Pentru restabilirea cerinţei de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum de 2,19 mld. lei (445 mil. euro), iar pentru acoperirea cerinţei minime de capital (MCR) necesarul se ridică la 1,75 mld. lei (355 mil. euro).

„Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situaţiei Euroins România. În acest sens, menţionăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acţiuni intense de control care au avut drept rezultat evidenţierea situaţiei reale a societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a aplicat Euroins 26 de sancţiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 mil. lei, rezultate din 17 acţiuni de control. Toate sancţiunile aplicate de ASF societăţii Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanţele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor“, au mai transmis reprezentanţii ASF.

Ce se va întâmpla cu piaţa asigu­rărilor în condiţiile în care FGA a plătit până acum 733 mil. lei (150 mil. euro) în contul păgubiţilor City Insurance, rămânând cu un disponibil de sub 200 mil. lei, la care se adaugă şi plăţile care mai trebuie efectuate în contul Astra şi Carpatica? Conform estimărilor ZF din momentul falimentului City Insurance, paguba total s-ar ridica la 500 mil. euro, iar plăţile efectuate până acum ar însemna 30%.


În utlimii 15 ani, Euroins România a ajuns de la subscrieri de 142,8 mil. lei şi o cotă de piaţă de 2,02%, la circa 2,4 mld. lei în primele 11 luni din 2022 şi o cotă de piaţă de circa 16% la final de 2022 per total. În ceea ce priveşte cota de piaţă pe RCA, Euroins a ajuns la final de 2022, conform calculelor ZF pe baza datelor preliminare ale ASF, la 32,7%, însemnând circa 2,6 mld. lei subscrieri pe zona RCA în 2022. 


Dacă paguba de acum a Euroins este de circa 445 mil. euro, înseamnă că în total, două companii, foşti lideri pe RCA, au contribuit la o gaură neagră de aproape 1 mld. euro, pentru care cetăţenii vor plăti mulţi ani de acum încolo.

Mădălin Roşu, preşedinte al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), a spus pentru ZF că acest şoc va fi unul destul de puternic pentru că vine peste celelalte trei falimente pentru care încă nu s-au terminat plăţile.

„Cu siguranţă este un şoc şi va fi unul destul de puternic pentru că se acumulează prea mult. Nu am terminat de plătit Astra, Carpatica, iar City Insurance este abia la început. Este extraordinar de delicată situaţia, iar toţi trebuie să îşi facă calculele proprii. Problema este cât de delicată este legislaţia în România, în special Legea 132, care să poată să ducă pe cineva într-o astfel de zonă. Noi am tot spus din 2017 că legea oferă mult prea multe permisiuni în anumite zone şi trebuie reglată pentru a avea predictibilitate în zona de despăgubiri. Se fac diverse acte normative fără a fi luaţi în considerare specialiştii“, susţine Mădălin Roşu.

El a mai explicat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) va trebui să preia şi să securizeze patrimoniul Euroins, ceea ce va mai dura aproximativ 2 luni, iar în cazul lipsei de fonduri disponibile la FGA, guvernul poate lua decizia să acorde un împrumut. „Guvernul poate lua orice decizie şi ar putea să acorde un împrumut, dar până ajunge FGA să plătească o să mai treacă 2 luni pentru că FGA trebuie să preia şi să securizeze patrimoniul.“

„Ceilalţi care au deja dosare, care vor fi preluate de către FGA, vor trebui să depună noi cereri de plată. Nu mai trebuie depuse toate documentele încă o dată, doar cererea de plată pentru a fi înregistrat“, a mai spus Mădălin Roşu.

Din punctul de vedere al lui Ştefan Prigoreanu, CEO al Millenium Broker, fiind vorba de o lipsă de 400 mil. euro, decizia de a închide Euroins brusc este una corectă. „Nu pot fi lăsaţi să emită cum s-a întâmplat la City Insurance. Imediat ce se va face cererea de faliment, se va judeca, dar se va închide mult mai repede. Conform legii, Guvernul va împrumuta FGA-ul şi probabil este mai bine. În situaţia în care FGA nu mai are disponibilităţi, Guvernul din fondurile sale speciale, trebuie să împrumute Fondul de Garantare şi o să îi recupereze în următorii 6-7 ani. Foarte probabil că cei 4% (nivelul contribuţiei asigurătorilor la FGA) nu o să ajungă. Nu ştiu dacă se va majora semnificativ nivelul contribuţiilor. În ceea ce priveşte plafonarea preţurilor RCA, cu siguranţă se va face acum pentru că oamenii vor trebui protejaţi“, susţine Ştefan Prigoreanu.

Odată cu anunţul ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare, constatarea insolvenţei şi demararea promovării deschiderii procedurii de faliment, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului a spus, citat de Mediafax, că Guvernul României va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor, iar propunerile de soluţionare din partea ASF sunt aşteptate la Ministerul Finanţelor.

Prima reacţie a companiei privind decizia ASF a venit din partea grupul bulgar Eurohold, din care face parte Euroins România. Bulgarii susţin că decizia ASF privind revocarea licenţei şi deschiderea procedurii de faliment nu ţin cont de cele mai recente măsuri pe care Eurohold susţine că le-a luat, respectiv contractul de reasigurare cu reasigurătorul aceluiaşi grup din care face parte Euroins şi subscrierea de capital a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Pe de altă parte, în motivarea deciziei ASF privind Euroins, reprezentanţii instituţiei susţin că nu s-a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re, divizia de reasigurare a grupului Eurohold, pentru că ar fi existat clauze care ar fi avantajat reasigurătorul în detrimentul clienţilor asiguraţi la Euroins.

„În februarie 2023, ASF a luat la cunoştinţă, dintr-un comunicat de presă emis de Euroins Insurance Group, că Euroins România încheiase recent un contract de reasigurare cu EIG Re, companie din cadrul grupului. Imediat, ASF a solicitat Euroins România documente şi lămuriri în legătură cu acest contract, având în vedere că nu fusese informată anterior de către companie. Societatea a pus la dispoziţia ASF o parte din documentele solicitate. O primă problemă identificată în cazul acestui contract este existenţa unor clauze care creează avantaje pentru reasigurător în detrimentul consumatorilor aflaţi în relaţie cu Euroins. Concret, una dintre clauze arată că, dacă o parte a fost plasată sub orice formă de administrare de către un organism de reglementare, obligaţiile celeilalte părţi încetează. De asemenea, dacă activitatea de a tranzacţiona orice clasă de asigurare este suspendată, reasigurătorul este considerat liber de obligaţii şi toate primele sunt păstrate de reasigurător“, conform ASF.

De asemenea, prin acest contract de reasgiurare, Euroins România ar fi cedat 97% din daunele întâmplate până la finalul anului 2022 şi 87% din daunele ce urmau să se înregistreze în 2023.

„Euroins datora pentru acoperirea daunelor 1,58 de miliarde de lei, dintre care 855 de milioane de lei lichidităţi şi 732 de milioane de lei sume recuperabile din reasigurare. Euroins România a informat că deja a efectuat transferul drepturilor asupra activelor. În acelaşi timp, Euroins Insurance Group a precizat că active în valoare de 350 de milioane de lei vor fi transferate direct la Euroins România şi alţi 250 de milioane de lei vor fi disposnibili sub formă de numerar în lei. Contractul de reasigurare presupune ca, în cazul în care plăţile efectuate în perioada de decontare sunt mai mari decât încasările, reasigurătorul să îşi asume plata diferenţei către reasigurat, în speţă Euroins România. În caz contrar, diferenţa dintre încasări şi plăţi va rămâne la reasigurător. Din analiza contractului a rezultat că acesta nu conduce la restabilirea solvabilităţii societăţii. Consiliul ASF a luat măsura de a impune FGA, în calitate de administrator interimar, să facă toate demersurile pentru încetarea contractului cu EIG Re“, se mai arată în comunicarea ASF.

Din punctul de vedere al Euroins România, Tanja Blatnik, CEO al companiei, susţine că societatea este suprinsă de decizia ASF, iar în prezent compania identifică toate mijloacele legale în România şi în alte jurisdicţii, pentru a contesta această decizie, menţionând în acelaşi timp că sunt în derulare două audituri independente din partea BERD şi EIOPA.

Ca urmare a situaţiei în care se află Euroins România, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare Reasigurare din România (UNSAR) a transmis că problemele din zona RCA nu se regăsesc şi în cazul altor tipuri de asigurări. De asemenea, reprezentanţii UNSAR consideră că este nevoie de o analiză detaliaţă şi imparţială a întregului context legislativ specific RCA.

Pe lângă zona RCA, Euroins era şi un distribuitor de poliţe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD). Cu toate acestea, poliţele PAD sunt gestionate de Pool-ul Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), iar intrarea în faliment a unui distribuitor de poliţe PAD nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, au transmis reprezentanţii PAID.

„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliţă gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entităţi. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliţei. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii şi deţine de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală şi de Est, în cuantum de un miliard de euro“, explică Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.

În ultimii 15 ani, Euroins România a ajuns de la subscrieri de 142,8 mil. lei şi o cotă de piaţă de 2,02%, la circa 2,4 mld. lei în primele 11 luni din 2022 şi o cotă de piaţă care cel mai probabil se află la circa 16% la finalul anului 2022 per total. În ceea ce priveşte cota de piaţă pe segmentul RCA, Euroins a ajuns la finaluil anului 2022, conform calculelor ZF pe baza datelor preliminare ale ASF, de 32,7%, însemn-ând circa 2,6 mld. lei subscrieri pe zona RCA la finalul anului 2022.

Din punctul de vedere al ratei se solvabilitate (SCR) şi a cerinţei de capital minim (MCR) pentru perioada 2016-2021, cele mai mici niveluri s-au înregistrat în anul 2016, respectiv 108,9% rata SCR şi în 2021 o rată SCR de 107,6%. În ceea ce priveşte rata MCR, nivelul s-a aflat în permanenţă peste 200%.  În ceea ce priveşte coeficientul de lichiditate, conform rapoartelor publicate de Euroins, nivelul s-a situat peste 1,00, acesta fiind minimul legal cerut pentru funcţionare, dar se observă că în anii 2019 şi 2021, acest coeficient a fost la minimul respectiv. Din perspectiva capitalului, Euroins România a avut cel mai mic capital propriu în anul 2016, respectiv 199,8 mil. lei, ulterior acesta fiind peste 250 mil. lei, ajungând la 359,5 mil. lei în anul 2021. Conform celor mai recente informaţii comunicate de Kiril Boshov, CEO-ul Euroins Insurance Group, grupul din care face parte Euroins România, nivelul capitalului propriu la finalul anului 2022 se afla la 410 mil. lei. În acelaşi timp, el susţinea că solvabilitatea companiei ar fi în limite normale.

Euroins împreună cu City Insurance au condus piaţa RCA timp de doi-trei ani, aceste două firme fiind cu preţurile cele mai mici din piaţă, având o cotă de piaţă cumulată de circa 75%, până când City Insurance a intrat în faliment. În continuare, Euroins este pe primul loc pe piaţa RCA, după ce a beneficiat de pe urma majorării tarifelor la poliţele RCA, ba chiar la finalul anului 2021 se clasase ca lider al întregii pieţe.

Până în prezent, Euroins s-a confruntat cu diferite probleme, atât din perspectiva întârzierii la plată a daunelor, cât şi raportări greşite, incomplete, constituiri de rezerve de daună incorecte, fapt pentru care doar în ultimii trei ani, în urma a 17 controale efectuate la Euroins România, s-au impus sancţiuni în valoare cumulată de peste 16 mil. lei, dar în acelaşi timp s-a dispus şi înlăturarea conducerii companiei, care până la preluarea cârmei de către Tanja Blatnik pe scaunul executiv îl avea pe Mihnea Tobescu, fostul director general.

Euroins România, până la schimbarea conducerii din anul 2021, a fost o companie puternic orientată către zona asigurărilor generale, mai exact portofoliul companiei era preponderant asigurări RCA. Astfel, la fel ca şi compania care acum se află în faliment, City Insurance, Euroins practica printre cele mai mici preţuri din piaţă, iar cel puţin în perioada 2008-2020, direcţia a fost numai cea de RCA.

Începând cu anul 2021, Euroins a acţionat mai multe majorări susccesive de capital printre care 120 mil. lei, 126 mil. lei şi 40 mil. lei pentru a-şi asigura continuitatea pe piaţa de asigurări din România. De asemenea, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a semnat un acord cu Eurohold prin care BERD a preluat un pachet minoritar de acţiuni, sub 10%. În ciuda întrării în acţionariatul companiei a BERD, Euroins a continuat să ridice semne de întrebare din partea ASF, motiv pentru care acţiunile de control au fost din ce în ce mai dese, iar sancţiunile s-au înmulţit.

La începutul anului 2022, în luna ianuarie, ASF a dat publicităţii un studiu privind indicatorii prudenţiali ai companiilor de asigurări de pe piaţa locală din luna iunie 2022. Studiul realizat de ASF şi Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA) arăta probleme atât la City Insurance, cât şi la Euroins. În urma exerciţiului din cadrul acestui studiu, ratele cerinţelor de solvabilitate şi capital minim erau pe minus, ridicând alte semne de întrebare.

Asigurătorul şi-a început activitatea pe piaţa asigurărilor în anul 2008, după ce grupul bulgar Eurohold a achiziţionat Asitrans şi au redenumit-o Euroins. Astfel, în primul trimestru al anului 2009, compania ajunsese pe locul 7 în clasamentul celor mai mari companii de asigurări generale la vremea aceea.

Problemele pentru Euroins au început să apară uşor din anul 2011, când compania, împreună cu cele două societăţi falimentare, Carpatica Asigurări şi Astra, înregistrase cel mai mare număr de reclamaţii şi sesizări trimise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), actuala ASF. Astfel, cele trei societăţi cumulaseră peste 60% din totalul numărului de reclamaţii.

Ulterior, spre finalul anului 2012, Mihnea Tobescu, fostul director general, preluase funcţia de CEO al companiei de asigurări Euroins. Astfel, Mihnea Tobescu a stat la cârma Euroins timp de aproape 8 ani. Tot în anul 2012, Euroins România a primit o cerere din partea CSA pentru a-şi majora capitalul social şi accelerarea plăţilor restante către asiguraţii păgubiţi şi unităţile de reparaţii auto. Astfel, grupul bulgar a adus banii ceruţi de instituţie pentru a majora capitalul social al Euroins. Suma pe care bulgarii au pus-o la dispoziţia societăţii a fost de 15 mil. lei.

Anul 2013 a însemnat pentru Euroins o altă lovitură din partea ASF, în momentul în care, printr-un control inopinat, decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere a fost de a interizice temporar practicarea de către Euroins a asigurării RCA şi în acelaşi timp, Mihnea Tobescu, directorul general al societăţii a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.