Eurostat: România are cele mai multe şi cele mai mici ferme din Uniunea Europeană
România ocupă prima poziţie în Uniunea Europeană, cu cele mai multe ferme de pe teritoriul ţării, nouă din zece ocupând însă o suprafaţă mai mică de 5 hectare, arată un raport publicat joi de Eurostat - biroul de statistică al Uniunii Europene.
O treime din fermele Uniunii Europene s-au aflat în România în 2016 (33%), iar o altă treime a fermelor Uniunii Europene a fost formată dintr-un grup de ţări din care fac parte Polonia (14%), Italia (10%, 2013) şi Spania (9%).
Aproximativ 65% dintre fermele din Uniunea Europeană au o dimensiune mai mică de 5 hectare. Cu toate acestea, 7% din fermele cu o dimensiune de 50 hectare sau mai mult au lucrat puţin peste două treimi (68%) din suprafeţele agricole utilizate din Uniunea Europeană. Astfel, deşi mărimea medie a unei exploataţii agricole în UE a fost de 16,6 hectare în 2016, media suprafeţelor a fost sub 5 hectare, arată raportul Eurostat.
Dintre statele membre, această distribuţie a fost cea mai contrastantă în România, unde nouă din zece ferme (92% sau 3,1 milioane de ferme) au fost mai mici de 5 hectare, dar 0,5% din fermele cu suprafaţă de peste 50 de hectare, au cumulat mai mult de jumătate (51%) din suprafaţa agricolă utilizată în întreaga ţară.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro