EXCLUSIV. Gândurile lui Cristoiu. Marcel Ciolacu, despre măsurile de reformă: Nu-şi asumă PNL? Îmi pun mandatul pe masă şi ne întoarcem la români
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că îşi asumă măsurile necesare pentru a evita criza economică şi instabilitatea politică şi le transmite liberalilor că nu va accepta ipocrizia.
“Ar fi o greşeală pe care eu nu mi-o asum sub nicio formă ca noi să nu luăm anumite măsuri în acest moment şi să lăsăm România să intre în instabilitate şi criză economică. (...) Am şi eu o răbdare. Nu voi accepta de la partenerii de guvernare ipocrizia. Nu caut vinovaţi, căutăm soluţii împreună. Mi le asum fără nici cea mai mica problemă. Trebuie să înţeleagă şi cei care au avut aceste facilităţi că atunci statul şi-a permis şi acum nu-şi mai permite. Nu voi veni cu nicio taxă nouă. În schimb, cu echitate fiscală voi veni. Mediul de afaceri trebuie să fie unul corect, concurenţial. S-a dus perioada când cunoscând pe cineva la Guvern sau Parlament se dădeau anumite excepţii”, a declarat în exclusivitate Marcel Ciolacu luni seară, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News, în primul interviu acordat presei de la preluarea postului de premier.
Şeful Guvernului este conştient că va pierde voturi din cauza acestor măsuri, dar spune că, la preluarea guvernării, a ştiut că va juca zi de zi cu mandatul de premier pe masă.
“De când am fost investit, ştiam că voi juca zi de zi cu mandatul pe masă. Eu nu pot să mă duc acasă, să mă uit în oglindă că nu am luat măsuri, iar România să intre în instabilitate şi să piardă cel mai important tren al ei. Fiindcă nu sunt ipocrit. E posibil să pierd nişte voturi. Îmi asum acest lucru. Le voi explica şi în partid, voi ieşi de fiecare dată, dar acasă când mă duc şi mă uit în oglindă ştiu că am făcut corect ceea ce trebuia pentru România, ţară în care copilul meu va creşte”, a susţinut premierul.
Marcel Ciolacu îi avertizează pe liberali că, dacă nu-şi asumă măsurile de reformă administrativă şi reducere a excepţiilor din Codul Fiscal, va demisiona din funcţia de premier şi se vor declanşa alegeri anticipate.
“Nu-şi asumă PNL? Eu mi-am pus mandatul pe masă şi să vină ei să conducă. Poate să vină şi USR, că au mai condus vreo 2 ani şi jumătate şi au adus tara unde au adus-o. Am un partener de dialog în Nicolae Ciucă şi cred că marea majoritate şi din PNL, şi din PSD înţelege situaţia în care suntem. Nu le aduce niciun vot în plus când PNL şi PSD se vorbesc de rău. Peneliştii şi pesediştii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a se ataca. Să înţeleagă că această coaliţie este singura coaliţie stabilă pe care şi-o permite în acest moment România. Dacă nu se înţeleg aceste lucruri, eu îmi pun mandatul pe masă şi ne întoarcem la români findcă românii au întotdeauna dreptate. Ei hotărăsc. (…)”, a susţinut premierul.
Marcel Ciolacu mai spune că în joc este destinul României, un joc peste capul lui sau al lui Nicolae Ciucă, din cauza războiului din Ucraina, care-i fac pe mulţi să-şi dorească instabilitate în ţară.
“Dacă nu înţeleg situaţia în care ne aflăm şi în ce joc, fiindcă în joc este destinul nostru. Nu înţelegem, câtă lume, cu acest război, cu această criză de securitate regională, şi-ar dori instabilitatea României? (…) Jocul este peste capul lui Ciolacu, peste capul lui Ciucă. Să înţelegem ce se joacă în acest moment, regional şi mondial”, a mai spus şeful Executivului.
Interviul integral aici: https://alephnews.ro/inregistrare/editie-speciala-gandurile-lui-cristoiu-7-august-2023-invitat-premierul-marcel-ciolacu/
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro