Expunerea la aerul poluat creşte riscul de depresie şi sinucidere. Concluziile alarmante ale cercetătorilor
Expunerea la aer poluat este asociată cu un risc mai ridicat de depresie şi sinucidere, potrivit primei analize a unor studii realizate pe acest subiect, citată de The Guardian.
În timp ce efectele poluării asupra organismului sunt binecunoscute, o analiză a mai multor studii recente sugerează că acest fenomen afectează şi sănătatea mintală.
Profesorul Isobel Braithwaite, de la University College din Londra, Marea Britanie, şi colegii săi au analizat 25 de studii publicate până în 2017, cercetând asocierea dintre poluare şi sănătatea mintală.
Aceştia au descoperit că persoanele care locuiesc într-o zonă în care nivelul de poluare este de două ori mai mare decât limita maximă impusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - PM 2.5 - prezintă cu 10% mai multe riscuri de a dezvolta depresie comparativ cu cei din regiunile unde nu sunt depăşite aceste măsurători.
Recomandările OMS spun că nivelul de particule în suspensie (un amestec complex de particule foarte mici şi picături de lichid) PM 2,5 nu ar trebui să depăşească, în medie, 10 micrograme pe metru cub de aer pe parcursul unui an. În Londra, de exemplu, media este de 13,3 micrograme, iar în New Delhi, de 133.
În ceea ce priveşte suicidul, o asociere a fost descoperită în cazul expunerii pe termen scurt - trei zile - la un nivel de poluare uşor mai mare, PM 10. La fiecare creştere a acestui tip de nivel de poluare cu 10 micrograme pe metru cub, riscul de suicid se măreşte cu 2%.
Braithwaite spune că aceste concluzii sunt importante pentru punerea la punct a unor politici mai eficiente în ceea ce priveşte poluarea aerului.
Aceasta a mai spus că studiile privind o posibilă legătură între poluarea aerului şi sănătatea mintală sunt cu decenii în urma celor care analizează asocierea dintre acelaşi fenomen şi starea de sănătate fizică, însă, în aproximativ zece ani, specialiştii ar putea obţine un tablou mai clar privind acest subiect.
Ioannis Bakolis, profesor la King’s College din Londra, a comentat concluziile acestei analize, explicând că este interesant faptul că asocierea dintre expunerea la aer poluat şi depresie a fost constatată peste tot în lume, în cadrul unor studii realizate după diverse metode.
Nu se cunoaşte mecanismul exact care stă în spatele acestei asocieri, dar există numeroase dovezi că micile particule pot intra în sânge şi ajunge ulterior la creier. Aerul poluat provoacă şi inflamaţie în organism, ce poate duce la instalarea depresiei, afectând, totodată hormonii stresului.
Totuşi, rămâne de studiat cum influenţează aceste asocieri alţi factori, precum nivelul ridicat de zgomot sau zonele cu spaţii verzi generoase.
Echipa lui Braithwaite nu a găsit o asociere între expunerea la aer poluat şi psihoză sau tulburare bipolară, ci numai privind anxietatea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro