Este strategul tăcut care a pus la cale masacrul din kibuţuri, de pe 7 octombrie, şi despre care presa internaţională scrie că, „dacă ar merge pe o stradă, nici măcar serviciile secrete Shin Bet, contraspionajul intern, nu l-ar putea recunoaşte”.

„Fantoma” are, în sfârşit, o faţă. Şi pare că nu este paralizat, aşa cum se credea. Şi pare să meargă pe propriile picioare. Şi se pare că nu este fără braţe, aşa cum se credea.

Ultima fotografie a lui Mohammed al-Marsi, cunoscut sub numele de Mohammed Deif, fantoma din Gaza, fondatorul Brigăzilor Al-Qassam, lider al Hamas, era o copie după cartea de identitate datată 2005. De când avea mustaţă şi păr negru.

În spaţiul public tocmai a apărut o fotografie care datează de după 2018: unul dintre cei patru instigatori ai zilei de 7 octombrie, creatorul maleficului atac din kibuţuri, este un bărbat cu părul rărit şi încărunţit şi cu o pereche de ochelari, pentru a ascunde ochiul pierdut.

Imaginea statică este surprinsă într-o ocazie publică. În spate se văd doar copaci, fără alte detalii, deşi presa israeliană anunţă că, în urmă cu ceva timp, Deif a fost văzut mergând cu o uşoară şchiopătare, probabil din pricina unei proteze.

Cadrul actual a fost difuzat la ora de vârf de Canalul 12 şi arată Israelului masca masacrului, privirea cu un singur ochi a celui mai căutat terorist al momentului, a cuiva priceput să se ascundă de camere şi de lume, până la punctul de a umili serviciile.

Arestat în 2000, apoi eliberat

O faţă necunoscută până atunci, ratată de toate motoarele de căutare, camere spion, sateliţi: „Dacă ar merge pe o stradă, nici măcar serviciile secrete Shin Bet, contraspionajul intern, nu l-ar putea recunoaşte”.

„Deif” înseamnă oaspete. Israelienii au încercat de şapte ori să-l elimine, ultima dată în 2021, dar au reuşit „doar” să-l lase fără un ochi şi să-i omoare soţia, fiica de trei ani şi un băieţel nou-născut. Deif are şapte vieţi, anul trecut l-a pierdut pe tatăl pe care îl considera viaţa lui, iar acum se spune că nu are aproape nimic de pierdut, cu excepţia chipului său invizibil şi a reputaţiei.

Povestea lui de strateg tăcut vine de departe: născut în sudul oraşului Khan Younis, spre Egipt, fiu de tapiţer, crescător de pui, apoi absolvent în chimie, intrat în oastea Hamas în anii 1990. Palestinienii lui Arafat au reuşit să-l aresteze o dată, în 2000, dar apoi l-au eliberat şi de atunci nimeni nu l-a mai prins, nici măcar nu l-a mai surprins cu un aparat de fotografiat.

Sloganul său, care se aude adesea la demonstraţiile anti-Israel, este „puneţi sabia înaintea sabiei”. Apare rar, vorbeşte şi mai puţin. Când a fondat o companie de teatru în copilărie, a numit-o „The Returners”, dedicat celor pe care visează să se întoarcă în Palestina din diaspora într-o zi.

Într-un mesaj înregistrat înainte de 7 octombrie, difuzat la televiziunea palestiniană, cu o voce gravă şi un ton neobişnuit de calm a anunţat „teroarea” care va fi dezlănţuită în curând asupra Israelului. A fost un apel la vărsare de sânge, o invitaţie „la luptă dură şi la rezistenţă islamică pentru fraţii din Liban, Iran, Yemen, Irak şi Siria”.