FBI: Jurnaliştii americani sunt "ţintele preferate" ale grupului terorist Stat Islamic
Jurnaliştii americani sunt "ţintele preferate" ale militanţilor grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Siria, avertizează Biroul Federal american de Investigaţii (FBI), conform site-ului Politico.com.
"FBI apreciază, pe baza declaraţiilor şi mesajelor online, că membrii grupului Stat Islamic şi simpatizanţii organizaţiei teroriste îi consideră pe angajaţii presei americane drept ţinte legitime pentru acte de răzbunare faţă de raidurile aeriene efectuate în Irak şi Siria", anunţă FBI.
"Simpatizanţii grupului terorist au lansat apeluri - pe reţele de socializare - în favoarea unor atacuri de răzbunare împotriva Statelor Unite şi a intereselor americane", adaugă FBI.
"FBI a obţinut informaţii credibile că grupări afiliate organizaţiei Stat Islamic au misiunea de a răpi jurnalişti în Orientul Mijlociu şi de a-i duce în Siria", precizează autorităţile federale americane.
Militanţi ai grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Siria au decapitat, în ultimele luni, doi jurnalişti americani - James Foley şi Steven Sotloff.
Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant / Stat Islamic în Irak şi Siria - SI/SIIL/SI) ocupă vaste regiuni din Irak şi Siria, unde a instituit un "califat islamic". O coaliţie internaţională condusă de Statele Unite bombardează poziţii ale grupului terorist sunnit în Siria şi Irak.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro