FBI le cere comercianţilor să fie atenţi la antichităţile jefuite de gruparea Stat Islamic

Autor: Raluca Manga Postat la 28 august 2015 53 afişări

FBI le-a cerut colecţionarilor de artă şi comercianţilor să fie vigilenţi în ceea ce priveşte antichităţile care ar putea fi puse pe piaţă de gruparea teroristă Stat Islamic (SI), care a jefuit şi a distrus situri arheologice în Siria şi Irak, informează CNN.

Într-o alertă publicată joi, FBI a spus că comunitatea ar trebui să încerce să împiedice cumpărarea şi vânzarea artifactelor, în caz contrar, veniturile putând sprijini terorismul.

"Dispunem în prezent de informaţii credibile că unor cetăţeni americani li s-au oferit proprietăţi culturale care se pare că au fost sustrase recent din Siria şi Irak", a declarat Bonnie Magness-Gardiner, managerul programului FBI de combatere a furtului de obiecte de artă.

FBI le cere comercianţilor şi colecţionarilor să fie precauţi atunci când achiziţionează artifacte din Siria şi Irak, întrucât cumpărarea unor bunuri jefuite de gruparea Stat Islamic ar putea reprezenta o infracţiune federală.

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) l-a decapitat în public, săptămâna trecută, pe fostul director al Antichităţilor din oraşul antic Palmira, pentru că a refuzat să dezvăluie locaţia artifactelor, şi a aruncat în aer un vechi templu din oraş.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STAT ISLAMIC,
FBI,
ANTICHITĂŢI
/actualitate/fbi-le-cere-comerciantilor-sa-fie-atenti-la-antichitatile-jefuite-de-gruparea-stat-islamic-14692381
14692381
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.