Federaţia Patronatelor din Turism spune că România pierde 5 miliarde de euro din cauza lipsei forţei de muncă în hotelurile de pe litoral
Hotelierii de pe litoral susţin că majoritatea problemelor din turism au fost rezolvate în ultimii ani, dar spun că cea mai mare dintre acestea, cea legată de forţa de muncă, nu a fost soluţionată, precizând că România pierde astfel aproximativ cinci miliarde de euro.
Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au declarat, miercuri, la Constanţa, într-o conferinţă de presă la care a fost prezent şi ministrul Turismului, Bogdan Trif, că în ultimii ani problemele din turism s-au rezolvat, „în special pe zona de fiscalitate”.
„Sper să nu fie o rezolvare temporară. Am obţinut vouchere de vacanţă, TVA de 5 la sută, salariul minim pe economie pentru străini e la fel ca şi pentru români… Deci pe zona de fiscalitate stăm foarte bine şi cred că suntem fruntaşi în Europa pentru că plătim cele mai puţine taxe cumulate. Dar sunt multe şi ne cam încurcă un pic”, a spus Mohammad Murad, preşedintele FPTR.
El susţine însă că România pierde în jur de 5 miliarde de euro pentru că nu se găseşte o soluţie pentru lipsa forţei de muncă în domeniu şi a oferit şi o rezolvare: angajaţi din Etiopia.
„Am cerut de repetate ori să încercăm să găsim soluţii pentru aşa numitul fisc unic de plată, pentru că, vă spun foarte sincer, România pierde în jur de 5 miliarde de euro pentru două decizii care trebuie să fie luate urgent. Prima privind forţa de muncă. Pentru că multe hoteluri nu deschid pentru că nu au forţă de muncă. Eu am fost personal plecat după forţă de muncă în străinătate şi vă spun că am ajuns într-o ţară unde sunt peste 20 de milioane de şomeri, în Etiopia. Costul este mic, 3-400 de dolari pe lună. Dacă ne gândim şi uman este foarte ok să vină, pentru că putem să găsim soluţii, au şi ei familie, copii”, a spus Murad.
Potrivit preşedintelui FPTR, a doua mare problemă nerezolvată din domeniul turismului este cea referitoare la creşterea producţiei, prin eliminarea birocraţiei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro