Fitch Rating: România va avea un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020

Autor: Irina Apetrii Postat la 01 noiembrie 2020 33 afişări

Fitch Rating: România va avea un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020

Agenţia Fitch Rating estimează pentru România un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020. Economia României se va contracta cu 5% în 2020, iar anul viitor rata şomajului ar urma să atingă un vârf de 7,3% în 2021, după care va scădea uşor în 2022.

Agenţia de evaluare financiară europeană, Fitch Ratings, a menţinut ratingul României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă. Acest indicator contează pentru costurile cu care se împrumută statul sau marile companii dintr-o ţară.

Experţii au stabilit ratingul în funcţie de deficitul bugetar mare şi de deficitul de cont curent la fel de mare, comparativ cu alte ţări. Agenţia preconizează că deficitul o să atingă în 2020 un maxim istoric, de 9,5% din PIB, în special din cauza cheltuielilor pentru COVID-19.

Măsurile de sprijin adoptate ca răspuns la pandemie ar putea să se ridice la 7% din PIB în 2020, dar au fost eficiente, consideră specialiştii. În plus, România are o datorie guvernamentală moderată, dar şi indicatori privind guvernanţa şi dezvoltarea umană peste alte ţări.

„Deci este un mesaj atât de îngrijorare dar şi de comfort şi a venit exact la momentul potrivit şi, atenţie, la consecinţele pe care le-ar fi avut. Scăderea de rating, de exemplu, cu un procent în general, cu o treaptă, se duce în deficit bugetar sau în cheltuieli cu dobânzile să zicem, tot cu un procent. Confirmarea este pentru împrumuturile pe termen lung la moneda euro, ceea ce este un avantaj pentru România. Mai avem, încă, atât de importantă, această capacitate de a te îndatora, pentru că situaţia deficitului bugetar este complicată, a deficitului de cont curent la fel şi a datoriei private externe, care este foarte mare şi noi nu o vedem, dar este un indicator critic şi foarte mare şi, acesta, prin comparaţie cu alte ţări, care au acelaşi rating. Deci, consecinţele unei scăderi de rating în poziţiile României, chiar dacă perspectiva este negativă, sunt foarte importante şi foarte critice. Nu aveam loc de aşa ceva acum în situaţia medicală şi totul este foarte critic, aşa că am mai luat o gură de speranţă şi de oxigen”, a declarat analistul economic, Adrian Mitroi.

Pe lângă agenţia europeană Fitch Rating, mai sunt două agenţii americane care evaluează economia României. În urmă cu două zile, Moody’s a anunţat că menţine ratingul României, iar a treia agenţie, Standard and Poor's, urmează să-şi anunţe evaluarea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fitch rating,
deficit,
economie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.