Fondul de Compensare a Investitorilor: Numărul de investitori prezenţi la Bursa de la Bucureşti atingea aproape 160.000 la iunie 2023, cu 36% peste nivelul de anul trecut. Plus 13% faţă de trimestrul anterior
Bursa de Valori Bucureşti număra la sfârşitul celui de al doilea trimestru de anul acesta 159.513 investitori, o creştere de 36% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, avansul venind într-un context în care piaţa locală de capital a trecut peste perioadele de volatilitate ridicată de anul trecut, susţinută inclusiv listarea producătorului de energie Hidroelectrica (H2O).
De altfel, perioada menţionată include câteva zile din ceea ce până acum constituie cea mai mare ofertă publică de vânzare de acţiuni din Europa din 2023.
Conform datelor Fondului de Compensare a Investitorilor, numărul de participanţi bursieri a crescut în T2/2023 cu 12,7% faţă de primele trei luni ale anului, când totalul era de 141.570. De notat însă că datele raportate de participanţii Fondului nu iau în calcul dacă un investitor apelează la unul sau mai mulţi intermediari, astfel că numărul real de investitori poate fi mai mic.
31.233 de investitori (19,6% din total) deţin doar titluri de stat emise de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice. În cea mai recentă ediţie Fidelis, în care MFP a strâns 2,4 miliarde de lei, dobânzile anuale au ajuns până la maximum 7,2% pentru titlurile în lei, respectiv 5,45% pe an pentru titlurile denominate în euro.
„În cazul investitorilor compensabili integral, numărul acestora a înregistrat o creştere de 14,80%. Numărul investitorilor compensabili în limita plafonului a crescut cu 8,05% şi numărul investitorilor necompensabili a scăzut cu 0,83% comparativ cu trimestrul anterior”, scrie FCI.
Clasificarea investitorilor este dominată de numărul investitorilor compensabili integral, care reprezintă 70,92% din totalul raportat la 30 iunie 2023. Dintre aceştia, 73,7% apelează la societăţile de servicii de investiţii financiare.
Cea mai numeroasă categorie este cea a investitorilor eligibili pentru compensare cu portofolii mai mici decât plafonul de 20.000 de euro, ajungând la 113.127 de investitori. Totodată, numărul investitorilor îndreptăţiţi la compensare, cu portofolii mai mari decât limita de compensare, a fost de 45.194. Categoria cu cei mai puţini participanţi este cea a investitorilor necompensabili, 1.192.
Pentru context, valoarea portofoliului mediu se calculează astfel:
„Pentru un investitor compensabil integral (cu investiţii sub plafonul de compensare): raportul intre suma investiţiilor compensabile sub 20,000 euro şi numărul total de investitori compensabili sub acest plafon; pentru un investitor compensabil în limita plafonului (cu investiţii peste plafonul de compensare): raportul intre suma investiţiilor compensabile peste plafon şi numărul total de investitori compensabili în limita plafonului; pentru un investitor necompensabil reprezintă raportul între suma investiţiilor exceptate de la compensare şi numărul total de investitori necompensabili.”
Portofoliul mediu al unui investitor compensabil integral a ajuns la 4.247,9 euro după ce a înregistrat o scădere de 3,9% în comparaţie cu trimestrul I, în timp ce portofoliul mediu al unui investitor compensabil în limita plafonului la sfârşitul trimestrului I a înregistrat o creştere de 2,4%, atingând 195.285,5 euro. Valoarea portofoliului mediu al unui investitor necompensabil a înregistrat o creştere de 11,68% atingând 33.853.787,5 euro.
Fondul de Compensare a Investitorilor, înfiinţat în 2005, are ca scop compensarea investitorilor, în situaţia incapacităţii participanţilor FCI de a returna fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor, care au fost deţinute în numele acestora, cu ocazia prestării de servicii de investiţii financiare sau de administrare a portofoliilor individuale de investiţii. Pe parcursul anului 2021, Fondul nu a avut în derulare niciun caz de compensare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro