Fondurile de pensii private Pilon II au plătit în ultimii 15 ani peste 2 mld. lei către 153.000 de beneficiari, din care aproape jumătate doar în 2023
Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, la care 8 milioane de salariaţi români sunt participanţi prin viramentul a 3,75% din salariul brut lunar, au realizat plăţi în valoare de peste 2 miliarde de lei (400 mil. euro) către aproape 153.000 de participanţi şi moştenitori, de la infiinţare, în 2008, şi până la sfârşitul anului 2023, potrivit calculelor APAPR (Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania).
Aproape jumătate din această sumă (46%), respectiv 932 mil. lei, a fost plătită doar în 2023.
“Atât valoarea cât şi numărul plăţilor au cunoscut o creştere accelerată în ultimii ani sub impactul creşterii numărului persoanelor care îndeplineau condiţiile de retragere a banilor, inclusiv ca o consecinţă a modificărilor legislative legate de drepturile persoanelor cu pensie de invaliditate”, spun reprezentanţii APAPR.
Potrivit legislaţiei în vigoare, Pilonul II face plăţi către beneficiari atunci când participantul obţine decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public; când participantul obţine decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate) şi în cazul decesului participantului, situaţie în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moştenitorii săi legali sau testamentari.
De asemenea, legislaţia prevede că beneficiarii pot încasa banii din Pilonul II fie ca plată unică, fie ca plăţi lunare egale, eşalonate pe durata a cel mult 5 ani (maxim 60 de plăţi lunare egale).
Marea majoritate a celor care au beneficiat de plăţi din Pilonul II a fost formată din cei pensionaţi pentru limită de vârstă, iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primii banii, mai arată analiza APAPR.
Salariaţii români au virat în medie 1,1 miliarde de lei în fiecare lună din 2023 la fondurile de pensii private Pilon II, prin contribuţia de 3,75% din venitul brut lunar, pentru administrarea privată a economiilor de bătrâneţe, arată calculele realizate de Ziarul Financiar din statisticile Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Cele mai recente date arată în primele 10 luni din 2023 viramente totale de 10,6 miliarde de lei, pe care administratorii fondurilor de pensii private le-au investit în mare parte în titluri de stat şi în acţiuni.
Fondurile de pensii private au ajuns la active record de circa 118 mld. lei la finalul lunii octombrie 2023, în creştere de la 96 mld. lei de la începutul anului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro