Fost primar din Neamţ, condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare. A fost găsit vinovat pentru conflict de interese
Curtea de Apel Bacău a respins, joi, apelul lui Vasile Baciu, fost primar al comunei Horia, judeţul Neamţ, fiind menţinută astfel sentinţa Judecătoriei Roman de condamnare la 3 ani şi 10 luni de închisoare pentru conflict de interese. Decizia Curţii de Apel este definitivă.
Potrivit deciziei Curţii de Apel Bacău, postată joi pe portalul instanţelor, magistraţii au admis o cerere a lui Vasile Baciu de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.
„Curtea de Apel Bacău respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul Vasile Baciu Vasile împotriva sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Roman. Admite cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 al. 1 Cod penal. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei menţionate. Decizia este definitivă”, se arată în decizie.
Judecătoria Roman l-a condamnat pe Vasile Baciu, în aprilie 2019, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru conflict de interese.
De asemenea, instanţa a anulat în parte înscrisurile falsificate, respectiv un contract din data de 12 mai 2014 privind concesiunea pentru suprafeţele de pajişti aflate în domeniul public al comunei Horia.
Vasile Baciu a fost în 2014 primar al comunei Horia, judeţul Neamţ, fiind acuzat că a concesionat o pajişte de aproape 5,7 hectare fiului său.
Surse judiciare au declarat că acest contract de concesiune a fost senmnat în timp ce edilul se afla în perioada de încercare de 2 ani după o condamnare la închisoare cu suspendare, fiind acuzat de DNA că a prezentat documente false pentru încasarea de fonduri aferente unor lucrări de canalizare în comună care nu erau finalizate.
Din 2016, Vasile Baciu este consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Neamţ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro