FT: Elitele se tem că modelul capitalist s-ar putea confrunta cu „lupta de clasă” sau cu o revoluţie

Autor: Mihai Draghici Postat la 04 mai 2019 86 afişări

Membri ai elitelor economice şi de afaceri au exprimat preocupare, în cursul unei reuniuni desfăşurate în SUA, în legătură cu problemele care riscă să afecteze modelul capitalist, enumerând, printre altele, riscurile "luptei de clasă" şi "revoluţiei", informează Financial Times.

La reuniunea anuală a Institutului Milken, desfăşurată în Beverly Hills, au fost prezente personalităţi politice şi din domeniul afacerilor, inclusiv Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, şi David Solomon, directorul general al companiei Goldman Sachs. (...) În pofida stării generale de optimism privind perspectivele economiei SUA şi ale pieţelor financiare, unele dintre cele mai mari nume de pe Wall Street şi din mediile corporative din America au exprimat preocupare privind sănătatea modelului economic care i-a făcut milionari şi miliardari, comentează editorialiştii Andrew Edgecliffe-Johnson, Lindsay Fortado şi James Fontanella-Khan, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times sub titlul "O reuniune a elitelor evidenţiază îngrijorarea privind «lupta de clasă» şi «revoluţia» / Michael Milken invocă idei ale lui Margaret Thatcher în contextul dezbaterii pe tema ameninţărilor la adresa capitalismului".

O idee care s-a conturat la conferinţă a fost următoarea: este supremaţia capitalismului ameninţată de socialism? Michael Milken a prezentat o înregistrare cu Margaret Thatcher, realizată cu doi ani înainte de a deveni premier al Marii Britanii. "Capitalismul are o bază morală; pentru a fi liber, trebuie să fii capitalist", declara la acea vreme Margaret Thatcher.

Eric Schmidt, fostul preşedinte al trustului Alphabet, a exprimat propriile preocupări. "Sunt îngrijorat de riscul reascensiunii socialismului, întrucât capitalismul este sursa noastră de prosperitate colectivă ca naţiune", a declarat Eric Schmidt, aşezat alături de Ivanka Trump.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FT,
CAPITALISM,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.