Furtunile tropicale au devastat America Centrală. 80 de morţi în Mexic
Intemperiile care s-au abătut asupra Mexicului de sâmbătă au provocat moartea a 80 de persoane, conform unui nou bilanţ al Protecţiei civile publicat miercuri, transmite AFP.
Intemperiile care s-au abătut asupra Mexicului de sâmbătă au provocat moartea a 80 de persoane, conform unui nou bilanţ al Protecţiei civile publicat miercuri, transmite AFP.
"Numărul morţilor a crescut din păcate, suntem în prezent la 80", repartizaţi în 20 de state, a declarat Ricardo de la Cruz, director al protecţiei civile în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Acapulco, una dintre cele mai afectate regiuni ale ţării, în prezenţa ministrului de Interne.
Acest bilanţ este consecinţa intemperiilor violente care au lovit simultan coasta pacifică şi cea atlantică, o situaţie meteorologică fără precedent în ultimii 55 de ani, declanşând inundaţii şi alunecări de teren în mare parte a ţării.
Bilanţul guvernului va fi probabil revizuit curând în creştere, deoarece primarul municipalităţii Atoyac (statul Jalisco, vest), Edilberrto Tabares, a anunţat că cel puţin 18 persoane au murit într-o alunecare de teren care a înghiţit 30 de case în satul de munte La Pintada.
Ministrul de Interne, Miguel Osono Chong, nu a putut să confirme această informaţie, însă a recunoscut că fotografiile primite din zonă nu sunt "deloc încurajatoare".
Ulterior, preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a declarat că 58 de persoane sunt date dispărute în urma unei alunecări de teren care a îngropat parţial o localitatea din sudul Mexicului.
În această localitate există "58 de persoane dispărute fără a putea preciza dacă se găsesc din nefericire sub nămolul adus de această alunecare", a declarat preşedintele mexican în cadrul unei conferinţe de presă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro