GALA CEO AWARDS 2018 - 25 octombrie

Autor: Ioana Matei Postat la 15 octombrie 2018 428 afişări

BUSINESS Magazin organizează o nouă ediţie a galei CEO AWARDS, eveniment care recunoaşte performanţele acelor CEO care au câştigat respectul colaboratorilor, al partenerilor de afaceri, al angajaţilor şi – de ce nu? – al competitorilor. Mariana Gheorghe, Steven van Groningen, Iulian Stanciu, Dragoş Pavăl şi Florin Talpeş au câştigat primul loc pe podiumul admiraţiei în anii anteriori. Cine urmează veţi afla în cadrul CEO AWARDS 2018, eveniment care va avea loc pe 25 octombrie.

Mariana Gheorghe fost CEO OMV Petrom şi cel mai admirat CEO din România în 2010 şi 2011: „România merită – nu putem rămâne încă 20 de ani, ca ţară, tot o tânără speranţă. Eu am trăit toată viaţa mea, şi înainte, şi după 1990, cu acest optimism, cu această speranţă că lucrurile se vor schimba în bine.” 


Steven van Groningen preşedinte şi CEO Raiffeisen Bank şi cel mai admirat CEO din România în 2012 şi 2013: „Admiraţia e ca succesul sau fericirea. Nu poţi să te trezeşti dimineaţa şi să  spui: astăzi vreau să fiu admirat, astăzi  vreau să fiu fericit sau astăzi vreau să  am succes - cred că singurul lucru pe  care poţi să îl faci ca ŞI CEO este să creezi  o echipă foarte bună şi cred că acesta este primul meu merit - că am reuşit să  creez o echipă extraordinar de bună  şi că pe termen lung încerc să am o  abordare echilibrată.” 


Iulian Stanciu CEO şi acţionar eMAG -, cel mai admirat CEO din România în 2014: „La început mi se părea că dacă desenez procesele de business foarte bine şi le ingineresc bine de la cap la coadă, businessul funcţionează foarte bine - după care mi-am dat seama că toolurile sunt foarte importante şi am început să investesc mult; de ceva vreme, mi-am dat seama că oamenii sunt cei mai importanţi.” 


Dragoş Pavăl CEO şi cofondator Dedeman -  cel mai admirat CEO din România în 2015: „Într-o călătorie la ţară, în locul în care m-am născut, să-mi văd părinţii, i-am povestit tatălui meu despre ultima mea ispravă (înfiinţarea Dedeman - n.red). M-a întrebat contrariat: Cum ai putut să demisionezi de la un job atât de bun? Cu ce te ocupi tu acum? I-am explicat că am închiriat un spaţiu de 16 metri pătraţi şi cumpăr produse - apăruseră atunci en gros-urile pe centura Bucureştiului -, pun adaos comercial pe acestea şi le vând din nou clienţilor care erau tot mai avizi de a cumpăra astfel de produse. Şi atunci, tatăl meu îmi spune: bine, am făcut aşa un efort ca tu să mergi la şcoală, să faci liceul, să faci cinci ani de facultate şi acum ai ales să te faci un speculant?”


Florin Talpeş CEO şi fondator Bitdefender – cel mai admirat CEO din România în 2016 şi 2017: „Când mă gândesc la cineva pe care îl admir, mă gândesc că am încredere în omul respectiv şi că el poate să aibă influenţă în luarea de decizii. Eu cred că admiraţia este legată de puterea de a influenţa, de a schimba. Reprezentanţii companiilor  pot influenţa economia şi societatea.” 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.