Galaţi: Nouă cadre medicale au fost amendate pentru că nu purtau măşti de protecţie în spital

Autor: Petre Mazilu Postat la 20 iulie 2020 128 afişări

Galaţi: Nouă cadre medicale au fost amendate pentru că nu purtau măşti de protecţie în spital

Nouă cadre medicale de la Spitalul Judeţean şi două de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost amendate pentru că nu purtau măşti de protecţie în spital..Printre persoanele sancţionate este şi un medic. Neregulile au fost descoperite în timpul unui control al Direcţiei de Sănătate Publică.

Nouă cadre medicale de la Spitalul Judeţean şi două de la Spitalul de Copii din Galaţi au fost amendate cu 5.000 de lei fiecare pentru că nu purtau măşti de protecţie în timpul serviciului. Ele au fost descoperite în timpul unei acţiuni a inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Printre persoanele amendate este şi un medic de la Spitalul Judeţean, au anunţat inspectorii DSP Galaţi.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean susţin că unitatea are echipamente de protecţie şi anunţă că toate cadrele medicale amendate ar putea fi sancţionate şi de conducerea unităţii medicale pentru că nu au purtat mască de protecţie.

„Spitalul dispune de destule echipamente de protecţie, cadrele medicale sancţionate erau dotate cu echipamente de protecţie, dar nu îl purtau corespunzător. Cu siguranţă (n.r. vor fi sancţionaţi). Spitalul va face o anchetă, dar amenda probabil îi va sensibiliza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi, Ionuţ Băneşanu.

Controalele s-au desfăşurat în weekend. Cu această ocazie au fost descoperite şi alte nereguli pentru care au fost sancţionate şi spitalele.

„Sancţiunile au fost aplicate pentru lipsa din dotarea unităţii a substanţelor dezinfectante pentru dezinfecţia veselei, pentru nerespectarea măsurilor speciale instituite în situaţii epidemiologice deosebite şi pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

Valoarea totală a amenzilor este de 54.000 de lei. Controalele vor continua şi în perioada următoare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spital,
măşti,
amenzi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.