Germania ar putea legaliza colectarea de alimente din containerele de gunoi pentru a reduce risipa de mâncare
Colectarea de alimente comestibile din containere de gunoi ar putea deveni în scurt timp legală. Totuşi, problema de bază a risipei de mâncare rămâne, scrie Deutsche Welle.
Colectarea de alimente comestibile din containere de gunoi ar putea deveni în scurt timp legală. Totuşi, problema de bază a risipei de mâncare rămâne, scrie Deutsche Welle.
Colectarea de alimente din gunoi este ilegală în Germania, însă dacă propunerea ministrului justiţiei Marco Buschmann din cadrul partidului liber democrat şi ministrului agriculturii Cem Ozdemir de la Verzi va fi aprobată, colectarea de alimente comestibile din containerele de gunoi ale supermarketurilor nu va mai fi în curând sancţionată, cu condiţia să nu existe o încălcare sau afectare a proprietăţii.
Miniştrii federali susţin propunerea landului Hamburg. Însă, în timp ce unii studenţi din Germania care trag de fiecare bănuţ şi colectează alimente din gunoi pentru a-şi umple frigiderele salută această iniţiativă, Christian Bottcher, purtător de cuvânt al Asociaţiei Federale a Comerţului cu Alimente (BDL) din Germania, este mai puţin entuziasmat.
„Considerăm că nu sunt necesare măsuri din punct de vedere juridic“, a declarat acesta pentru DW.
Însă principala preocupare este, în mod paradoxal, identică cu cea a tinerilor în cea mai mare parte care iau alimente din gunoaie: nivelul incredibil de ridicat al risipei de alimente din Germania, de 11 milioane de tone pe an. Industria alimentară, însă, se consideră luată în vizor pe nedrept, fiind responsabilă doar pentru 7% din pierderi. „Iniţiativa nu are nicio utilitate din punctul de vedere al reducerii risipei de alimente“, susţine Bottcher.
Potrivit indicatorului ONU legat de risipa alimentară pe 2021, Germania ocupă primul loc în Europa din punctul de vedere al risipei de alimente în rândul gospodăriilor. Guvernul german şi-a stabilit drept obiectiv înjumătăţirea risipei totale de alimente până în 2030, în parte asigurându-se că mai multe produse ajung la cele 960 de bănci de alimente de la nivel naţional.
Unul din motivele pentru care Bottcher este împotriva legalizării colectării de alimente din gunoi are legătură cu teama BDL de a nu fi făcută responsabil pentru alimentele colectate din containere care ar putea fi necomestibile.
În Italia, există stimulente financiare pentru ca firmele să nu mai arunce alimentele. Companiile şi iniţiativele sunt de asemenea scutite de responsabilitate în cazurile când nu există neglijenţă pură sau intenţia de a face rău.
Pentru Rolf Sommer, de la WWF Germania, fiecare aliment salvat este un câştig, însă problema trebuie abordată direct la sursă.
„Toate companiile de-a lungul lanţului de aprovizionare trebuie obligate să-şi reducă risipa de alimente. Guvernul trebuie să oblige toţi operatorii comerciali să reducă risipa de alimente prin stabilirea de ţine obligatorii, începând cu sectorul agricol. Colectarea de alimente din gunoi trebuie să devină de domeniul trecutului pe termen lung“, arată acesta.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro