Germania. Un poliţist care îl escorta pe Viktor Orban la aeroport a murit într-un accident rutier
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în meciul de la Euro 2024 împotriva Scoţiei.
Incidentul a avut loc luni dimineaţa, în timp ce Orban se îndrepta spre aeroport, după ce duminică seara îşi văzuse echipa înscriind golul victoriei pe final de meci în confruntarea din Grupa A, relatează Reuters.
Echipa de motociclişti a poliţiei rutiere din Stuttgart îl escorta pe Orban la aeroport când un şofer de BMW în vârstă de 69 de ani, care nu ştia că o intersecţie era închisă pentru escortă, a încercat să vireze, dar a intrat în coliziune cu poliţistul aflat pe motocicletă.
În urma impactului, motocicleta ofiţerului a fost proiectată pe motocicleta unui coleg în vârstă de 27 de ani. Bărbatul de 61 de ani a murit în urma rănilor suferite la spital, în timp ce ofiţerul mai tânăr a fost grav rănit.
„Suntem profund şocaţi de accidentul colegilor noştri. Circumstanţele tragice ale decesului valorosului nostru coleg ne-au lăsat fără cuvinte şi au afectat profund întreaga forţă de poliţie din Stuttgart", a declarat şeful poliţiei, Markus Eisenbraun.
"Gândurile noastre sunt alături de familia, rudele şi prietenii săi. Îi transmitem cele mai bune urări de însănătoşire grabnică colegului nostru care a fost, de asemenea, grav rănit în accident", a adăugat Eisenbraun.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro