Gorghiu, după reţinerea lui Bulai: Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a reacţionat pe reţelele de socializare imediat după reţinerea lui Alfred Bulai. Potrivit acesteia, victimele trebuie ajutate să poată sesiza abuzurile, dar şi cu sprijin financiar.
„Infracţiunile sexuale sunt absolut odioase. Astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracţiunile sexuale! Şi sunt sigură ca e doar un început de drum! Fiecare faptă naşte multă durere, traume de ani de zile, răni sufleteşti”, a scris, miercuri, Alina Gorghiu pe Facebook, după reţinerea lui Alfred Bulai.
„Majoritatea agresorilor lasă în urma lor victimă după victimă. Dacă instituţiile statului nu intervin, ei nu se opresc. Un sondaj comandat de Ministerul Justiţiei arată că aproape jumătate dintre români plasează violenţa sexuală la nivelul 10 de gravitate în societatea românească pe o scară de la 1 la 10. Cel mai înalt cu putinţă!
-94% consideră că este potrivită emiterea unui ordin de protecţie în cazul agresiunii sexuale.
-95% sunt de acord cu extinderea numărului de situaţii în care justiţia poate emite ordine de protecţie pentru a împiedica agresorii să se apropie de victime”, a mai spus ministrul pe reţeaua de socializare.
Mai mult aceasta a punctat faptul că „victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz. Să fie în siguranţă după ce depun plângerea! Să aibă sprijin financiar prin voucherele pe care Ministerul Justiţiei le eliberează în cuantum de maxim 18.500 de lei pentru nevoile urgente, din banii luaţi de la infractori! Aşa arată o societate responsabilă şi serioasă!”.
Alina Gorghiu a adus în discuţie inclusiv nevoia de a preveni un anumit abuz: „Să ştii care sunt faptele cărora le poţi fi victimă, ce poţi face, ce drepturi legale ai, cui să te adresezi. În şcoli universităţi, la locul de muncă: la prima sesizare, trebuie reacţie! Prea multe femei au trecut prin frică la un moment dat în viaţa lor! De aceea, am pregătit, la Ministerul Justiţiei, Ghidul privind sesizarea faptelor de violenţă şi de hărţuire sexuală. Va fi un sprijin pentru oricine este într-o situaţie dificilă! Instituţiile statului român trebuie să ia foarte în serios semnalele primite! Iar dacă victimele simt că nu au cu cine să vorbească, să ştie că la ministrul justiţiei uşa le este deschisă! Sunt în scaunul de ministru pentru a asculta şi a ajuta!”.
Profesorul Alfred Bulai a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, în dosarul de hărţuire sexuală. El este acuzat de mai multe studente de hărţuire sexuală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro