Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile, contrar tendinţei globale
Guvernul grec a adoptat o măsură controversată care permite companiilor să introducă săptămâna de lucru de şase zile. Decizia vine în contrast cu tendinţa mondială de reducere a orelor de muncă şi este definită „barbară”.
Noua lege se aplică doar companiilor private care oferă servicii non-stop. Angajaţii pot lucra fie două ore în plus pe zi, fie un schimb suplimentar de opt ore. Orele suplimentare vor fi plătite cu 40% în plus faţă de tariful normal, menţionează The Guardian.
Guvernul invocă mai multe motive pentru această decizie: scăderea populaţiei, lipsa de angajaţi calificaţi, combaterea muncii la negru şi stimularea productivităţii şi creşterii economice.
Premierul Kyriakos Mitsotakis susţine că măsura este „favorabilă angajaţilor" şi „aliniază Grecia cu restul Europei".
Reacţiile nu au întârziat să apară.
Sindicatele consideră măsura „barbară" şi în dezavantajul drepturilor angajaţilor. Criticii avertizează că reforma ar putea duce la dispariţia săptămânii de lucru de 5 zile. Opoziţia acuză guvernul că favorizează profiturile companiilor în detrimentul calităţii vieţii angajaţilor.
Grecii lucrează deja cele mai multe ore din Europa, în medie 41 de ore pe săptămână. În acelaşi timp, salariile din Grecia sunt considerabil mai mici decât în alte ţări europene. Acest fapt a contribuit la exodul a aproximativ 500.000 de greci, majoritatea tineri educaţi, care au părăsit ţara în ultimul deceniu.
În timp ce alte ţări experimentează săptămâna de lucru de patru zile, Grecia merge în direcţia opusă, stârnind dezbateri aprinse cu privire la impactul acestei decizii asupra pieţei muncii şi a societăţii în ansamblu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro