GREVĂ DE AVERTISMENT în Sănătate. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii. Preşedintele Sanitas: Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante
Angajaţii din sistemul sanitar au intrat luni în grevă de avertisment, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare este oprită activitatea timp de două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele. Aproape 100.000 de angajaţi din sistemul sanitar sunt în grevă de avertisment, a declarat pentru MEDIAFAX prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că ministrul Sănătăţii "nu a jucat corect" şi le-a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă.
"Din păcate, ministrul Sănătăţii nu a jucat corect, a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă. Protestul nostru este susţinut până acum de aproape 100.000 de oameni din toate unităţile sanitare, cu excepţia Spitalului Judeţean Braşov, unde managerul i-a ameninţat pe protestatari", a spus liderul Federaţiei Sanitas.
Marius Sepi a precizat că greva de avertisment nu a afectat internările de urgenţă şi că a cerut liderilor din unităţile sanitare să transmită managerilor lista nominală a persoanelor care sunt în grevă.
Spitalul de Urgenţă Floresca din Capitală asigură toate urgenţele medicale, în schimb a temporizat internările programate, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II.
"Avem foarte multe activităţi, nu ne putem plânge, avem programe cu studenţii, internări de urgenţă şi operaţii. Singurele temporizate, adică reprogramate, sunt internările pentru suferinţele cronice. Acestea se internează fie după ora 10.00, când se încheie greva, fie au fost reprogramate din timp", a precizat profesorul Beuran.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro