Grindeanu despre reorganizarea de la Senat: dacă faci doar pentru presă, ai reversul în câteva luni

Autor: Petru Mazilu Postat la 23 ianuarie 2025 38 afişări

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost rugat să comenteze reorganizările de la Senat anunţate de şeful instituţiei, liberalul Ilie Bolojan. Dacă faci doar pentru presă, ai reversul peste câteva luni, aşa cum s-a întâmplat la Consiliul Judeţean Bihor, a spus Grindeanu.

Grindeanu despre reorganizarea de la Senat: dacă faci doar pentru presă, ai reversul în câteva luni

Declaraţiile au fost făcute joi, la Timişoara, în timpul unei conferinţe de presă.

„Eu cred ca a făcut o analiză foarte bună, nu aşa la grămadă, am încredere în domnul Bolojan. Cine a condus Senatul în ultimii ani a fost de la PNL (...) Sunt convins că a făcut o analiză, nu la număr, ci la ce lucrează, dacă taie frunză la câini, foarte bine să facă această reducere”, a declarat ministrul Transporturilor.

El s-a referit şi la reorganizarea făcută de Ilie Bolojan la Consiliul Judeţean Bihor dezvăluind că salariaţii concediaţi au câştigat procesele cu instituţia.

„Cinci au renunţat şi 195 au câştigat procesul”, a spus Grindeanu adăugând că „dacă faci doar pentru presă ai reversul peste câteva luni, aşa cum s-a întâmplat la Consiliul Judeţean Bihor”.

El a vorbit şi despre reducerile de personal de la ministerul Transporturilor. „Din şapte secretari de stat am propus să rămână patru, să rămâna câte unul pentru fiecare ramură de transport”, a spus Grindeanu menţionând că evaluarea va continua în tot ministerul.

„Nu fac reducere doar de dragul reducerilor, în această perioadă la Ministerul Transporturilor s-a făcut treabă, dar evident sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite”, a precizat ministrul Grindeanu.

Mai mulţi salariaţi ai Senatului au protestat miercuri în urma anunţului privitor la reorganizare făcut de preşedintele instituţiei, Ilie Bolojan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
senat,
reoganizare,
grindeanu
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori