Guvernul a aprobat miercuri o schemă de ajutor de stat de 1,5 mld.euro, aplicată până în 2030, pentru susţinerea întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică
Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Energiei, Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de 1,5 miliarde euro, pentru perioada 2021--2030, pentru companii din sectoarele energointensive, prin care se acordă o compensaţie parţială întreprinderilor mari consumatoare de energie confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică ce rezultă din costurile indirecte ale emisiilor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).
Ordonanţa de Urgenţă a fost adoptată în urma deciziei Comisiei Europene privind autorizarea noii scheme de ajutor de stat.
”In România aceste companii contribuie anual cu aproximativ 6% la PIB-ul naţional (luând în considerare efectele economice directe, indirecte şi induse). De asemenea, aceste societăţi au contribuţii mari la bugetul de stat, de peste 100 mil EUR (fără TVA) anual, reprezentând impozite şi taxe) şi au un rol important în crearea de locuri de muncă. (cca. 200.000 de angajaţi direcţi si indirecţi)”, se arată în nota de fundamentare.
Vor beneficia întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de finanţare, următoarele criterii de eligibilitate:
- dezvoltă operaţiuni industriale active în unul din sectoarele şi subsectoarele eligibil
- au suportat costuri cu emisii indirecte în perioada 2021-2030;
- nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului sau la bugetele locale;
- nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
- nu sunt întreprinderi în dificultate în sensul Orientărilor Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate;
- nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ilegal sau incompatibil cu piaţa internă pentru care există o decizie a Comisiei Europene de recuperare;
- nu datorează sume care trebuie rambursate, ca efect al unor decizii de recuperare ale Ministerului Energiei;
În perioada 2019- 2021, în România a fost implementată o schemă de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare, ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice. Plata ajutorului de stat s-a efectuat pentru emisiile indirecte aferente anilor 2019-2020.
Valoarea totală a ajutorului de stat pentru anul 2019 a fost de 399 milioane lei pentru un număr de 34 întreprinderi, respectiv de 637 milioane lei pentru un număr de 33 întreprinderi în anul 2020.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro