Guvernul Ciucă discută pe 1 martie să ceară 90% din profiturile companiilor de stat, la fel ca pe vremea lui Mihai Tudose şi Viorica Dăncilă. Există şi excepţii “în cazuri temeinic justificate”
Guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă are pe agenda din 1 martie 2023 un memorandum prin care se vrea mandatarea reprezentanţilor statului în adunarea generală a companiilor cu capital majoritar de stat pentru solicitarea ca minim 90% din profitul net al anului 2022 să fie distribuit sub formă de dividende.
“Precizăm că neaprobarea acestui Memorandum va conduce la nerealizarea programului veniturilor bugetului de stat pe anul 2023 cu efecte negative asupra încadrării în ţinta de deficit bugetar pentru anul 2023”.
Memorandumul, semnat de Ministrul Finanţelor Adrian Câciu şi aprobat de premier, care va fi discutat astăzi, menţionează că “prin legea bugetului de stat pe anul 2023 au fost prevăzute venituri din dividende/vărsăminte la bugetul de stat reprezentând 90% din profitul net aferent exerciţiului financiar 2022 al societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi al regiilor autonome”.
“În aceste condiţii se continuă politica stabilită prin Legea bugetului de stat nr. 368/2022 şi prin memorandumurile similare aprobate în anii precedenţi. În Legea bugetului de stat nr. 368/2022 veniturile nefiscale sunt estimate la 1,5% din PIB în anul 2023, în principal, ca urmare a colectării dividendelor de la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi a vărsămintelor de la regiile autonome din majorarea procentului de repartizare a dividendelor/vărsămintelor, reprezentând 0,6% din PIB (9,7 mld lei)”.
“În acest sens, propunem mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, pentru a analiza şi a hotărî repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situaţiilor financiare ale anului respectiv. Prevederile prezentului Memorandum nu sunt aplicabile societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiilor autonome care nu aplică prevederile O.G. nr. 64/2001 şi care prin legi speciale au reglementat un alt mod de repartizare a profitului. În cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba, cu avizul Ministerului Finanţelor, prin Memorandum mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, după caz, pentru a hotărî repartizarea unei cote mai mici de 90% din profitul net realizat al anului 2022 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 64/2001”.
Pe vremea Guvernului Tudose şi al Executivului Dăncilă din urmă cu câţia ani statul român a solicitat 90% din profiturile companiilor din subordinea, ceea ce i-a bucurat pe termen scurt pe investitorii de la BVB. Însă analiştii au atras atenţia că astfel de repartizări pot afecta planurile de investiţii ale companiilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro