Guvernul nu mai are bani de pensii şi salarii? Unde se duc atunci 70% din veniturile bugetare rezervate pensiilor şi salariilor la stat?
♦ Ministerul Muncii ar avea nevoie urgent de aproape 3 mld. lei pentru a putea susţine în decembrie plata pensiilor, alocaţiilor pentru copii şi salariile angajaţilor ministerului de resort în decembrie, susţine Raluca Turcan, ministrul interimar al muncii ♦ Declaraţia ei se suprapune însă cu decizia partidului ei, PNL, de a nu-i mai acorda niciun portofoliu în viitorul executiv încropit cu PSD şi UDMR. Au fost până acum bani de pensii, alocaţii şi salarii şi acum nu mai sunt?
La finalul săptămânii trecute ministrul interimar al sănătăţii Cseke Attila spunea, la rându-i, că nu are din ce plăti, în decembrie, salariile a 74.000 de angajaţi din Ministerul Sănătăţii.
În România, procentul din PIB alocat salariilor bugetarilor este de 10-11% (10,6% în 2020), echivalent a 33-34% din veniturile bugetare.
Din venituri bugetare de 322 mld. lei, în 2020, 110 miliarde de lei au mers la salariile bugetarilor şi 138 de miliarde de lei la pensii şi ajutoare sociale. Adică 68% din toate veniturile bugetare din 2020 au mers la salarii şi pensii. În primele nouă luni din 2021, 62% din toate veniturile bugetului consolidat au mers, de asemenea, la salarii şi pensii. Iată însă că ministrul interimar al muncii susţine că nu mai sunt bani pentru pensii, iar ministrul interimar al sănătăţii că nu mai sunt bani pentru cadrele medicale. Dar datele la nouă luni ale execuţiei bugetare arată că veniturile statului au crescut cu 18,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile cu doar 6,7%. Cum adică nu sunt bani de salarii şi pensii?
În aceste zile, la alcătuirea programului de guvernare, se discută despre majorarea pensiilor cu aproximativ de 10%. Dar primii care s-au îngrămădit la creşterea de pensii sunt pensionarii „speciali” deşi tema eliminării pensiilor speciale a fost pe primul loc în campania electorală a PNL. Viitorul prim-ministru Nicolae Ciucă a fost printre cei care au susţinut ideea să se mărească venitul şi pentru această categorie de pensii, odată cu majorarea pensiilor standard. La 54 de ani ai săi, Nicolae Ciucă încasează o pensie de 18.000 de lei lunar, potrivit declaraţiei sale de avere, la care s-a adăugat salariul său de ministru al apărării, în 2020, adică încă 14.000 de lei lunar.
Raluca Turcan, care s-a trezit, la final de mandat, că nu mai sunt bani în Ministerul Muncii pentru pensii şi alocaţii, a încasat 12.700 de lei lunar în 2020 (peste 2.500 de euro lunar) din salariu. Premierul Florin Cîţu, care a preluat şefia Senatului a avut venituri de la stat de aproape 23.000 de lei lunar în 2020 (4.400 de euro). Preşedintele României, pe lângă multe alte beneficii care vin la pachet cu funcţia de şef de stat, a încasat în 2020 un salariu mediu net lunar de aproape 15.000 de lei, adică 3.000 de euro. Nimeni nu a spus că pentru astfel de salarii nu sunt bani.
Între timp, pensia medie în România este de 1.661 de lei, adică 330 de euro. Salariul mediu pe economie este de 3.620 de lei, adică 724 de euro, dar asta în condiţiile în care 1,6 mil. de contracte de muncă sunt pe salariul minim, adică aproape 30% din totalul contractelor de muncă. Media este ridicată puternic de cei peste 1 mil. de angajaţi la stat, unde salariul mediu este de peste 5.000 de lei (1.000 de euro), dar mai ales de demnitarii de rang înalt cu salarii de mii de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro