Guvernul pregăteşte, pentru vacanţa parlamentară, o ordonanţă de diminuare a datoriilor din apărare
Guvernul este pregătit ca, în vacanţa parlamentară, să adopte o ordonanţă pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare, relevă proiectul de lege prin care Executivul va cere mandatul Parlamentului să adopte diferite acte normative în această vacanţă.
Vacanţa parlamentară este programată în intervalul iulie-august şi, conform Constituţiei, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite, în aceste două luni, ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
În proiectul de lege pregătit de Guvern pentru a obţine mandatul care să îi permită să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare este anunţată şi intenţia Executivului de a emite o ordonanţă pentru reglementarea unor "măsuri privind diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare".
Un proiect în acest sens a fost pregătit încă din februarie 2011, într-o formă prezentată atunci de MEDIAFAX şi care prevedea ştergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa un miliard lei, cu argumentul că o normă UE permite protejarea interesului militar naţional şi că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA