Într-un videoclip devenit viral, un bărbat comandă o cafea la pachet. În loc de portofel, el scoate un sul de hârtie igienică, rupe două foi şi le pune pe tejghea, apoi bagă generos o a treia foaie în buzunarul de la pieptul chelnerului, ca şi cum ar fi bacşiş. În Singapore şi Hong Kong primele zile ale epidemiei de COVID-19 chiar au făcut ca hârtia igienică, dispărută rapid din magazine, să devină o monedă de schimb. În Australia, când febra proviziilor i-a lovit pe cetăţenii acestei ţări din topul statelor în funcţie de gradul de civilizaţie, un ziar de altfel respectabil, The NT News, a publicat o secţiune cu opt pagini de hârtie goală, spunând că astfel oferă naţiunii ceea ce aceasta doreşte.

„Este suficientă hârtie igienică în toată ţara pentru toţi timp de zece ani”, i-a spus în urmă cu câteva săptămâni premierul Olandei Mark Rutt unui cumpărător dintr-un supermarket în urma unui puseu de febră a cumpărăturilor în care preţiosul produs a dispărut temporar de pe rafturi.

Social media abundă de glume despre un fenomen surprinzător: hârtia igienică are o cerere mare în Germania, Olanda, SUA, Australia, Singapore, în multe ţări ale lumii, sărace sau bogate. Adesea dispare din supermarketuri imediat ce rafturile sunt reîncărcate; au existat chiar şi bătăi cu pumnii pe pachetele de hârtie igienică, scrie Deutsche Welle.

Cumpărarea în masă a hârtiei igienice este un comportament de turmă ce ţine de situaţie, spune Britta Krahn, care predă psihologia afacerilor la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Bonn-Rin-Sieg. „Acesta este momentul pierderii maxime a controlului, al incertitudinii maxime şi al schimbării maxime. Nimeni nu ştie la ce să se aştepte”, subliniază ea, precizând însă că oamenii încearcă totuşi să recâştige controlul. Atunci când măştile de faţă şi dezinfectanţii nu mai sunt de găsit, oamenii „apucă ce pot, obiecte neperisabile”. „Hârtia igienică a devenit o metaforă a siguranţei, dacă nu simbolul acestei crize a coronavirusului“, argumentează expertul în psihologie.

Hârtia igienică este o apariţie recentă în istoria omenirii. Nici măcar astăzi nu toată lumea o foloseşte, din motive culturale. Spre exemplu, în 2015 Directoratul Turciei pentru Afaceri Religioase (Diyanet) a emis o fatwa care stabileşte că utilizarea hârtiei igienice este permisă în Islam, dar se subliniază că apa ar trebui să fie principala sursă de curăţare. Amintind că pentru ca o rugăciune să fie legitimă, corpul, hainele şi locul în care trebuie să se efectueze rugăciunea ar trebui să fie lipsite de elemente definite drept „necurate” de Islam, fatwa spune că curăţarea trebuie să fie efectuată cu apă, scrie Hurriyet Daily News. „Dacă nu se poate găsi apă pentru curăţare, se pot folosi alte materiale de curăţare. Chiar dacă unele surse consideră că hârtia nu este potrivită ca material de curăţare, deoarece este un material pentru scris, nu există nicio problemă în utilizarea hârtiei igienice”, menţionează decretul. Apa curăţă mai bine decât hârtia, nu? Poate de aceea toaletele din Japonia au bideuri.

Descoperirile arheologice din cea mai veche mină de sare din lume, de lângă Hallstadt, în regiunea Salzkammergut din Austria Superioară, sugerează că frunzele de brusture au fost folosite ca hârtie igienică încă din epoca bronzului. În Bavaria, oamenii şi astăzi numesc planta „Arschwurzen” (frunză pentru fund). Cele mai vechi înregistrări menţionând hârtia igienică au fost găsite în documentele chinezeşti din secolul al VI-lea. Joseph Needham (1900-1995), un sinolog britanic, l-a citat pe savantul chinez Yan Zhitui, care a scris în 589: „Hârtia pe care există citate sau comentarii ale celor Cinci Clasici sau numele înţelepţilor nu îndrăznesc să o folosesc la toaletă”. În 851, un călător a scris: „Ei (chinezii) nu sunt foarte atenţi la curăţenie şi nu se spală cu apă atunci când

şi-au terminat activitatea, ci doar se şterg doar cu hârtie”.

În 1393, Curtea Imperială din Nanjing a folosit aproximativ 720.000 de coli de hârtie igienică, cu foi individuale de 2x3 picioare (trei picioare echivalează cu circa 90 de centimetri - n.red.). Împăratul Hongwu şi familia sa au folosit doar ei 15.000 de coli din ceea ce se spune că a fost „un tip deosebit de moale şi parfumat de hârtie igienică”. Se poate spune, deci, că în China a apărut cultura folosirii hârtiei igienice pe care Occidentul a îmbrăţişat-o cu atâta entuziasm.

În Europa medievală, pe de altă parte, oamenii foloseau zdrenţe vechi, resturi de ţesături sau câlţi de lână. Uneori apelau la muşchi, frunze, fân şi chiar paie, scrie Sabine Schachtner, directorul fabricii de hârtie LVR Papiermühle Alte Dombach, în cartea ei despre hârtia igienică şi istoria „culturii ştersului”. Obiectele sau materialele folositoare în acest sens diferă, desigur, în funcţie de statut, zonă şi disponibilitate. După descoperirea Americii, cocenii au devenit disponibili. Zăpada este şi ea bună, când anotimpul şi consistenţa ei o permit. Săpăturile din zona latrinelor medievale din vechiul oraş din Liga Hanseatică Tartu (în ceea ce este astăzi Estonia) au adus la lumină bucăţi de pânză folosite ca hârtie igienică. Calităţile diferite au indicat statutul social al gospodăriei. Ţesături fine şi moi de lână rupte în fâşii din îmbrăcămintea de zi cu zi, unele încă cu aplicaţii de mătase ataşate, au fost folosite de familiile bogate. Familiile sărace foloseau ţesături grosiere, simple. Spre deosebire de China, multă vreme Europa n-a cunoscut hârtia. Dar invenţia chinezească a ajuns

într-un final şi pe vechiul continent. În secolul al XVI-lea, adică la un mileniu după chinezi, europenii au început să folosească resturi de hârtie. Răspândirea ziarelor şi apariţia producţiei industriale de hârtie a fost etapa finală pentru descoperirea hârtiei ca produs sanitar. Bazinele cu apă au devenit mai populare în a doua jumătate a secolului XIX, iniţial în Anglia. Această nouă modă a solicitat hârtie specială care să nu înfunde conductele de canalizare. Dar revoluţia industrială era deja în toi. În filmul său de promovare, producătorul bavarez de hârtie igienică Fripa prezintă progresul tehnologic pe care industria l-a înregistrat de atunci: hârtia curge şi se înfăşoară, iar pachete uriaşe sunt împinse într-o maşinărie ca prin magie. Utilajul se roteşte neîncetat pe măsură ce sulurile de hârtie igienică, ambalate în pachete mari, apar la sfârşitul liniei de producţie.

Fripa – brand a cărui deviză publicitară este „Întotdeauna încă un strat mai bun!” – şi-a crescut masiv producţia după ce criza de Covid-19 a pus stăpânire pe germania, dublând volumul vândut magazinelor faţă de obişnuitele 130.000 tone de hârtie igienică pe an.

„Producţia a ajuns la limita de sus şi tot nu putem ţine pasul cu cererea“, a declarat pentru DW purtătorul de cuvânt al Fripa, Jürgen Fischer. El spune că nu are nicio idee de ce oamenii au înnebunit după hârtia igienică, dar suspectează că motivul este că acest produs este „uşor de depozitat şi nu prea scump”. Ortwin Renn, director ştiinţific la Institutul pentru Studii Avansate de Sustenabilitate (IASS) din Potsdam, face distincţia între trei tipuri de reacţii în timp de criză. Cercetătorii care studiază sociologia riscului spun că unii ignoră pericolul, alţii se ghemuiesc ca o minge pentru a-l evita „şi mai există şi luptătorul”, spune sociologul. Acesta din urmă acţionează în faţa pericolului şi începe stocarea produselor ca un fel de „acţiune înlocuitoare”, explică Renn.

Dacă oamenii au tendinţa de a fugi sau de a lupta depinde în principal de componenţa lor genetică, dar comportamentul este determinat şi de educaţie şi experienţă. Situaţia contează şi ea: atunci când conduc maşini, oamenii tind să fie luptători, în timp ce pietonii sunt destul de înclinaţi să fugă.

„Oamenii aud sau citesc în mass-media că ceilalţi cumpără multă hârtie igienică”, spune psihologul de afaceri Anja Achtziger, de la Universitatea Zeppelin din Friedrichshafen, în ziarul german Süddeutsche Zeitung. „La locul de muncă, în familie, printre prieteni, oamenii vorbesc în permanenţă dacă şi câte rezerve şi-au făcut deja, ceea ce face ca oamenii care nu şi-au făcut rezerve pe acest fond de frenezie să iasă şi ei şi să o facă.”

„Când cumpărăm lucruri, lucrurile care sunt apropiate de corp oferă confort, indiferent că este vorba de mâncare, bunuri de îngrijire sau în acest caz hârtie igienică“, explică pentru Reuters Adam Ferrier, psiholog specializat în comportamentul consumatorului. „Mărimea hârtiei igienice face cumpărătorul să simtă că cumpără ceva substanţial, ceva important. Îl face să simtă că întreprinde ceva serios.“

Pentru un alt expert, Rohan Miller de la Universitatea Sydney, cumpărăturile din panică, la care intră şi hârtia igienică, sunt o reflexie a societăţii urbanizate şi a unui stil de viaţă în care primează comoditatea. „Nu suntem obişnuiţi cu lipsurile, ci suntem obişnuiţi să alegem ce vrem, când vrem. Astfel, febra cumpărării de hârtie igienică este doar o manifestare a acestei mentalităţi de turmă pentru a menţine acest statut.“