Hotelul Vega din Mamaia, afaceri de 17,4 mil. lei anul trecut: „Estimăm un grad mediu de ocupare de peste 80% în iulie şi august“

Autor: Mirabela Tiron Postat la 03 iulie 2022 305 afişări

Hotelul de cinci stele Vega din Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 17,4 milioane de lei (3,6 mil. euro), în creştere cu 9,4% faţă de 15,9 mil. lei anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Hotelul Vega din Mamaia, afaceri de 17,4 mil. lei anul trecut: „Estimăm un grad mediu de ocupare de peste 80% în iulie şi august“

♦ Tariful unei camere duble este de peste 1.000 de lei pe noapte.

Hotelul de cinci stele Vega din Mamaia, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 17,4 milioane de lei (3,6 mil. euro), în creştere cu 9,4% faţă de 15,9 mil. lei anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

„Am încheiat luna iunie cu un grad mediu de ocupare de 56%, iar pentru lunile iulie şi august estimăm un grad mediu de ocupare de peste 80%. Pentru a veni în întâmpinarea oaspeţilor noştri cu un grad ridicat de confort, după finalizarea lucrărilor de modernizare a terasei restaurantului şi piscinei am demarat şi un proiect de modernizare a amenajării plajei, care se va desfăşura pe o perioadă de 2 ani. Ţinând cont de proiectele derulate şi buget, pentru acest an am estimat o creştere a cifrei de afaceri cu 10% faţă de anul 2021“, a declarat pentru ZF Raluca Dumitraşcu, sales&marketing manager la hotelul Vega.

 Preţul unei camere duble, pe noapte, este de circa 1.100 de lei, cu mic dejun inclus, în perioada 2-3 iulie (sâmbătă-duminică), arată datele de pe site-ul internaţional de rezervări booking.com. Vega este unul dintre cele mai scumpe hoteluri de pe litoralul românesc, potrivit tarifelor afişate de site-ul internaţional de rezervări.  Tarifele variază însă în funcţie de momentul la care se face rezervarea şi de datele alese pentru cazarea efectivă.

 „Luna iunie a debutat cu încredere prin prisma zilei libere de 1 iunie care a determinat turiştii să se orienteze către mare. Dupa această dată, din păcate, prognoza meteo nefavorabilă a schimbat planurile multor oaspeţi, însă, odată cu minivacanţa de Rusalii şi începutul vacanţei de vară a copiilor am identificat o creştere a solicitărilor atât pentru weekend, cât şi pentru zilele din timpul săptă­mânii“, a mai spus ea.

Deşi a reuşit să bifeze afaceri mai mari anul trecut, compania Vega Turism, care operează hotelul, a raportat pierderi de 3,1 milioane de lei anul trecut, faţă de profit net de 1,5 milioane de lei anul anterior, arată datele de la mfinante.ro. În companie lucrau 137 de angajaţi.

Hotelul Vega, construit în anii 1970 are 141 de camere şi a fost redeschis în vara lui 2008 după o investiţie de circa 10 mil. euro. Acesta a fost achiziţionat în 2005 de omul de afaceri Gabriel Comănescu de la acţionari persoane fizice şi de la Asociaţia Salariaţilor, iar înainte de preluare hotelul era clasificat la trei stele. Conform datelor de la acea vreme, valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 2,5 mil. euro.

Pe litoralul românesc sunt doar câteva unităţi hoteliere de cinci stele, care operează în sezonul de vară la capacitate aproape maximă. În staţiunea Mamaia mai operează, alături de Vega, Arena Regia Hotel &Spa. Staţiunea Mamaia este cea mai populară staţiune de pe litoralul românesc. În ultimii ani, în zona Mamaia Nord-Năvodari s-au concentrat investiţii de zeci de milioane de euro, cele mai importante fiind realizate de omul de afaceri Mohammad Murad, proprietarul complexului Phoenicia Holiday Resort.

Staţiunile de pe litoralul românesc au atras anul trecut 1,2 milioane turişti, arată datele de la Statistică. În total, pe litoralul românesc sunt peste 1.500 de hoteluri, infrastructura totală de cazarea asigură 89.000 de locuri în structurile turistice (hoteluri, vile, campinguri, hosteluri, altele), la care se adaugă şi locurile din apartamentele construite pe litoral, care sunt închiriate turiştilor în sezonul de vară.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hotel,
mamaia,
ocupare,
afaceri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.