IADUL PE PÃMÂNT. Unde este locul unde recent s-a înregistrat cea mai mare temperaturã din lume

Autor: Ioana Matei Postat la 30 august 2020 73454 afişări

IADUL PE PÃMÂNT. Unde este locul unde recent s-a înregistrat cea mai mare temperaturã din lume

Ceea ce ar putea fi cea mai mare temperatură la care s-a ajuns vreodată pe pământ a fost înregistrată în Parcul Naţional Death Valley (Valea Morţii) din California, potrivit BBC.

Temperatura la care s-a ajuns aici recent este de 54,4 grade celsius (130 Fahrenheit).

Înregistrarea este verificată de serviciul naţional de meteorologie al Statelor Unite.

Această creştere a temperaturii vine pe fondul unui val de căldură care a lovit coasta de vest a Statelor Unite, unde se presupune că temperatura va creşte în continuare în perioada următoare.

Aceste condiţii meteorologice au determinat producerea a două pene de curent în California, după ce o centrală de energie nu a funcţionat.

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori