Iaşi: Focare de COVID-19 în două spitale şi la un centru pentru persoane vârstnice
Cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi şi de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi au COVID-19. Şi la Casa de Bătrâni şi Bolnavi Papa Ioan Paul al II-lea sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a transmis că cinci cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi – Unitatea de Transfuzii Sanguine au fost diagnosticate cu COVID-19.
Cazurilor confirmate au fost izolate la domiciliu, s-a făcut dezinfecţia spaţiilor unităţii şi s-a reinstruit personalul privind regulile de igienă personală şi cu portul echipamentului de protecţie.
Anchetă este în desfăşurare.
Un alt focar a fost înregistrat la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” - Laboratorul de Analize Medicalem unde sunt cinci cadre medicale confirmate cu COVID-19.
Şi aceste cazuri confirmate sunt în izolare la domiciliu şi s-au luat măsuri la fel ca şi la „Sf. Spiridon”.
Un focar uriaş a fost depistat la Casa de Bătrâni şi Bolnavi Papa Ioan Paul al II-lea.
Aici sunt 63 de cazuri, dintre care 26 de salariaţi şi 37 de beneficiari.
Cazurile de aici sunt izolate in centru.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro