Importurile Chinei de uraniu rusesc stârnesc teama de o nouă cursă a înarmării: Stocul focoaselor nucleare deţinute de China s-ar putea mări de 4 ori în următorii 12 ani, ceea ce ar putea determina SUA să-şi extindă propriile stocuri

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 01 martie 2023 20 afişări

Livrările de combustibil nuclear rusesc către un nou reactor din China au ridicat îngrijorarea SUA cu privire la potenţialul Beijingului de a produce plutoniu de calitate militară, conform unui raport citat de First Post.

Potrivit Bloomberg, inginerii ruşi expediau o cantitate mare de combustibil nuclear către o insulă îndepărtată, situată la aproximativ 220 de kilometri de ţărmul nordic al Taiwanului, în aceeaşi zi din decembrie în care negociatorii chinezi şi americani susţineau că au purtat discuţii productive pentru reducerea tensiunilor militare.

Aşa-numitul reactor cu reacţie rapidă al Chinei de pe insula Changbiao este una dintre cele mai atent monitorizate instalaţii nucleare din lume.

Potrivit raportului, experţii americani în domeniul informaţiilor se aşteaptă ca CFR-600 să înceapă să producă plutoniu de calitate militară în acest an, ceea ce ar putea permite Beijingului să îşi cvadrupleze stocul de focoase nucleare în următorii 12 ani. În acest fel, China ar putea egala arsenalele nucleare pe care SUA şi Rusia le deţin în prezent.

CFR-600 este un reactor nuclear cu neutroni rapizi de tip piscină răcită cu sodiu, aflat în construcţie în comitatul Xiapu, provincia Fujian, China, pe insula Changbiao.

„Este foarte posibil ca acest program de reproducere să fie pur civil", a declarat, potrivit raportului Bloomberg, Pavel Podvig, analist nuclear cu sediul la Geneva, de la Institutul pentru Cercetare în domeniul dezarmării al Naţiunilor Unite.

„Un lucru care mă nelinişteşte este faptul că Beijingul a încetat să mai raporteze stocurile sale de plutoniu civil şi separat. Situaţia nu reprezintă un pistol cu trăgaci sensibil, dar cu siguranţă nu este nici un semn bun", a adăugat Podvig.

Capacitatea tot mai mare a Chinei de a-şi extinde armamentul atomic vine în contextul în care ultimul tratat rămas care limitează stocurile strategice ale SUA şi Rusiei este pe punctul de a se prăbuşi, pe fondul unei confruntări în spirală din cauza războiului din Ucraina.

Într-o videoconferinţă din 30 decembrie, Putin i-a spus preşedintelui chinez Xi Jinping că parteneriatul în domeniul apărării şi al tehnologiei militare „ocupă un loc special" în relaţiile lor.

„În mod clar, China beneficiază de sprijinul Rusiei", a declarat Hanna Notte, un expert german în controlul armelor, pentru Bloomberg.

Riscul pentru Beijing este că SUA şi-ar putea extinde propriile stocuri ca răspuns la acumularea de arme de către China, precum şi la abrogarea de către Kremlin a tratatelor de control al armelor, iar „discrepanţa va creşte din nou", a spus ea.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.