În epicentrul epidemiei de coronavirus din Italia, viaţa este pusă în aşteptare: Cum arată unul dintre oraşele puse sub carantină

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 26 februarie 2020 1276 afişări

În oraşele în carantină din Lombardia, paranoia se răspândeşte mai repede decât orice alt virus. Duminică, 10 municipalităţi din provincia Lodi şi alt oraş din provincia vecină Veneto erau puse sub carantină, după ce numărul infectaţilor a crescut de la câteva zeci săptămâna trecută la 325 şi 11 persoane decedate, potrivit POLITICO.

Cele 11 localităţi găzduiesc 50.000 de persoane şi sunt închise complet mediului exterior. Ofiţerii de poliţie şi cadrele militare păzesc punctele de acces. Nimeni nu poate ieşi sau intra.

În aşa-numita „zonă roşie”, viaţa se află în aşteptare. Însă până şi în „zona galbenă” – zona din afara oraşelor închise unde oamenii se pot mişca liber – străzile sunt pustii şi tăcute. Toate şcolile, restaurantele, barurile şi majoritatea magazinelor sunt închise; paradele s-au anulat, iar bisericile au suspendat slujba de duminică.

În Lodi, un oraş de 45.000 de locuitori care se află în „zona galbenă”, anxietatea a atins cote maxime. Oamenii nu sunt obligaţi să stea în casă, cu toate că aproape toată lumea o face. Nu li se cere să poarte măşti chirurgicale, însă toată lumea le poartă. Nu li se cere să păstreze distanţa unii de ceilalţi, dar toată lumea o face.

Oamenii îşi ocupă timpul muncind, cel puţin cei care pot lucra de acasă, sunt atenţi la cel mai mic simptom şi continuă să aştepte. Fumătorii îşi numără ţigările până vor putea găsi un magazin deschis. Oamenilor li s-a spus că proviziile nu reprezintă o problemă, însă nimeni nu poate şti cât va mai dura situaţia actuală. Weekend-ul trecut, locuitorii oraşului au mers la cumpărături; acum toată lumea are casa plină de paste, orez, făină şi produse neperisabile.

De altfel, până şi în „zona roşie”, unele supermarket-uri sunt deschise în continuare, chiar dacă nimeni cu ştie pentru cât timp. Oamenii pot intra în magazine numai în grupuri mici – 40 dacă este un magazin mare şi 3 dacă este unul mic – ca măsură de precauţie. Mişcarea este criticată în condiţiile în care oamenii aşteaptă ore întregi până să intre în supermarket. Farmaciile sunt deschise în continuare în „zona roşie”, însă unii vânzători îşi servesc clienţii printr-o vitrină.

Frica nu s-a instaurat de la început. Însă, cu timpul, cazurile s-au înmulţit rapid, iar panica a luat amploare aproape instantaneu. Conform POLITICO, toată lumea din zonele puse sub observaţie cunoaşte pe cineva care a fost izolat sau spitalizat, sau pe cineva care a fost testat şi aşteaptă rezultatele – dar nimeni nu ştie ce să facă.

„Ne-au lăsat singuri. Autorităţile nu ne lasă să ştim nimic. Nu ne oferă niciun răspuns. Sincer, nu ştim ce să facem... Au murit câţiva oameni, dar nu am primit nicio instrucţiune”, a declarat primarul uneia dintre municipalităţile din „zona roşie”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
italia,
inchidere,
magazine,
asteptare,
virus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.