În Turcia, la pas, pe patru roţi, cu barca şi cu parapanta
După patru concedii organizate anul acesta şi tot atâtea anulate din cauza condiţiilor impuse de răspândirea pandemiei de COVID-19 în destinaţiile alese, am decis să merg în Turcia, dar nu în varianta clasică, la all inclusive, ci într-un circuit de 10 zile cu maşina.
Am ales traseul Bucureşti – Istanbul – Pamukkale – Ölüdeniz – Alanya – Bucureşti, pentru a reuşi să îmbinăm conceptul de city-break cu relaxarea câtorva zile de plajă.
Fiind la a doua experienţă de road-trip în afara ţării, aveam să îmi întăresc convingerea că acest tip de concediu, oricât de bine planificat, îţi rezervă inevitabil o mulţime de surprize plăcute şi mai puţin plăcute, pe care le vei putea savura sau la care va trebui să te adaptezi din mers, pentru a nu-ţi umbri bucuria vacanţei.
Din rândul întâmplărilor care ne-au întregit farmecul drumului îmi amintesc de mici momente precum un apus spectaculos prins pe traseu, tocmai când ajungeam într-un punct de belvedere, întâlnirea cu vreun localnic prietenos, cu care am stat la poveşti până târziu, ascultarea chemării la rugăciune din moscheile cocoţate pe colinele oraşului, ori descoperirea unui rooftop de unde puteai să savurezi o bere rece având Bosforul la picioare.
Am avut totuşi şi experienţe care au contrabalansat atmosfera plăcută – cum ar fi, de exemplu, o rezervare la care a trebuit să renunţăm pentru că realitatea era aproape în opoziţie cu fotografiile de pe platforma Booking, fiind nevoiţi să căutăm o altă cazare în miezul nopţii, după ore întregi de condus, sau deserturi turceşti expirate, dar acestea s-au transformat într-un final în lecţii pentru viitoarele concedii.
Cum arată însă Turcia în plină pandemie de COVID-19? Ei bine, deşi am avut aşteptări mici, prima oprire, la Istanbul, avea să-mi demonstreze că, în haoticul oraş, autorităţile, frica de îmbolnăvire ori teama de repercursiuni au reuşit să impună totuşi o ordine pe care majoritatea localnicilor o respectă. Mijloacele de transport în comun fuseseră dotate cu dozatoare umplute cu dezinfectant şi rareori vedeai pe cineva fără mască sau purtând-o necorespunzător, în ciuda temperaturilor mari şi, în anumite cazuri, a portului tradiţional, care le acoperea deja femeilor musulmane aproape în intregime chipul. Distanţarea socială este însă aproape inexistentă.
La principalele obiective turistice, precum Moscheea Albastră sau Hagia Sophia, ambele cu intrare gratuită, era o înghesuială de nedescris, începând de la punctul de control, când ceilalţi vizitatori îţi suflau în ceafă în timp ce ţi se verifica bagajul sau, în cazul bărbaţilor, erai percheziţionat corporal, până în interior, când cu greu găseai un colţ retras din care să admiri cele două monumente în linişte. De menţionat şi că, deşi Hagia Sophia, retransformată recent în moschee, poate fi încă vizitată, aceasta nu mai poate fi străbătută în întregime, accesul fiind permis acum doar la parter. În Moscheea Albastră accesul era, de asemenea, restricţionat doar la anumite zone, cele mai frumoase elemente fiind, din păcate, ascunse de ochii publicului.
Palatul Topkapî, fosta reşedinţă a sultanilor, a fost ceva mai aerisit. Intrarea costă 100 de lire turceşti (circa 55 de lei), iar după o lungă plimbare prin sălile acestuia te poţi relaxa la o cafea turcească pe terasa cu panoramă superbă asupra Cornului de Aur, amplasată chiar în grădinile în care, pe vremuri, se ţeseau intrigile de la curtea otomană.
Anul acesta, preţurile din Istanbul sunt derizorii – poţi găsi o cameră dublă la un hotel de 3 stele în Fatih, centrul istoric al oraşului, din care ajungi într-o plimbare de 10 minute la majoritatea obiectivelor, cu mic dejun inclus şi aer condiţionat, la 25 de euro/noapte, iar un hotel de 4 stele cu aceleaşi facilităţi nu costă mai mult de 40-50 de euro/noapte.
Restaurantele, avide după clienţii veniţi în număr mult mai mic, te întâmpină cu chelneri angajaţi pe post de hostess, care te invită insistent înăuntru, promiţându-ţi nenumărate gratuităţi şi reduceri. O masă de patru persoane servită sub podul Galata sau în centrul oraşului, cu aperitive, feluri principale şi băuturi incluse, la un restaurant cu preţuri medii, costă în jur de 220 de lei, iar o croazieră nocturnă de câteva ore pe Bosfor, cu cină şi spectacol de dansuri tradiţionale se poate negocia la circa 35 de euro de persoană.
Suvenirurile şi cursele de taxi sunt alte două lucruri care nu merită niciodată plătite cu primul preţ cerut de vânzător sau de şofer, deoarece veţi obţine negreşit preţuri chiar şi de două ori mai mici.
La final am lăsat cartierul evreiesc Balat, locul meu favorit din Istanbul şi, cu siguranţă, raiul oricărui influencer din social media. Balatul este un loc de poveste, cu străzi mărginite de case zugrăvite în culori vii, graffitiuri executate impecabil, cafenele pitoreşti amenajate contrastant, cu elemente vintage, pop sau minimaliste, cu pisici dormind pe mese şi cu preţuri atât de mici încât n-o să-ţi vină să crezi că eşti într-unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume.
Următoarea oprire a fost la Pamukkale, spre care serviciul de navigaţie Google Maps avea să ne îndrume în miez de noapte pe scurtături ascunse şi drumuri neasfaltate, pe care ar fi de dorit să le evitaţi dacă veţi călători cu maşina, cum am făcut-o noi. Dacă la intrare, unde am plătit 80 de lire turceşti/persoană (aprox. 45 de lei), ţi se cerea să porţi mască, în interior nimeni nu mai respecta nicio regulă, dorinţa de a imortaliza un selfie reuşit lângă celebrele terase de calcar reuşind să învingă teama de a sta umăr la umăr cu ceilalţi turişti.
După câteva ore petrecute în soarele torid, ne-am continuat drumul spre prima staţiune de plajă, Ölüdeniz, celebră pentru apele cristaline, laguna albastră din marea cu acelaşi nume, pe cât de frumoasă, pe atât de aglomerată, şi pentru peisajele spectaculoase pe care le poţi admira cel mai bine într-un zbor în tandem de circa 30 de minute cu parapanta, cu plecare de pe muntele Babadağ, de la o altitudine de aproape 2.000 de metri, o astfel de experienţă având un cost de 45-50 de euro. În această staţiune preţurile sunt mai ridicate şi interesul patronilor de restaurante sau hoteluri ceva mai scăzut, deoarece nu duc lipsă de clienţi, majoritatea germani sau britanici, iar regulile de distanţare lasă de dorit.
De la Ölüdeniz poţi vizita cu barca una dintre cele mai pitoreşti plaje din zonă, amplasată în Butterfly Valley, renumită atât pentru peisaj, cât şi pentru numeroasele specii de fluturi pe care le găzduieşte. În lipsa timpului, am preferat să o admirăm doar de sus, după care am făcut o oprire de jumătate de zi la Kaputaş, de departe cea mai frumoasă plajă pe care am vizitat-o în această vacanţă – izolată între stânci, la kilometri buni de orice localitate, dar care îţi oferă totuşi confortul unei plaje de staţiune, deoarece este dotată cu şezlonguri şi o terasă spaţioasă unde poţi servi prânzul şi te poţi răcori cu o băutură rece la câţiva paşi de valurile Mediteranei.
Ultima şi cea mai mare parte a concediului ne-am petrecut-o în staţiunea Alanya, unde se găseşte una dintre cele mai frumoase plaje din Turcia, Cleopatra. Dacă nu alegi să stai la unul dintre nenumăratele resorturi din împrejurimi, poţi găsi hoteluri foarte bune chiar în centrul staţiunii. Pentru o cameră dublă la un hotel de 4 stele cu mic dejun inclus şi vedere la mare, amplasat chiar în port, am plătit 45 de euro/noapte, cu servicii ireproşabile. În staţiune vei găsi atât restaurante elegante, cu meniuri diversificate şi chelneri cu viziere şi măşti, plaje bine întreţinute la preţuri mici – 30 de lire turceşti (circa 15 lei) un set de două şezlonguri cu umbrelă, dar şi activităţi sau excursii pentru toate gusturile: rafting, safari, tururi cu barca, vizite la cetate şi câte şi mai câte. Aici, ca în toate celelalte regiuni din Turcia, regula de bază este negocierea atât la cumpărături, cât şi la achiziţionarea unei excursii.
Anul acesta, lira turcească s-a devalorizat mult, iar în majoritatea locurilor veţi vedea că euro şi dolarul sunt puse la egalitate, aşa că cel mai indicat este să plătiţi totul în moneda locală. Vacanţa cu maşina în Turcia este foarte accesibilă – un circuit de zece zile cu toate costurile benzinei, a taxelor de autostradă, a cazărilor şi mâncării la restaurante medii şi peste medie, plus suveniruri, excursii şi intrări la obiective va avea un preţ aproximativ de 750 de euro/persoană, dar va trebui să vă asumaţi oboseala orelor de condus şi peripeţiile care pot apărea pe neaşteptate. Veţi avea însă ocazia să vedeţi peisaje de poveste şi să descoperiţi sate uitate în timp, localnici curioşi sau plaje idilice, lucruri pe care un concediu de tip all inclusive nu vi le-ar putea oferi nici contra cost.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro