Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat câştig de cauză unei companii de constructii a cărei activitate comercială a fost grav afectată de decizia ANAF de a reîncadra sumele acordate ca diurnă angajatilor în categoria  veniturilor de natură salarială.

ÎCCJ a respins recursul formulat de ANAF, validând soluţia Curţii de Apel Bucureşti care, în mod corect şi legal, a cenzurat actele de impunere de peste 23 de milioane de lei.

Compania a fost reprezentată în faţa ÎCCJ de o echipă specializată de drept fiscal a D&B David şi Baias, formată din Dan Dascălu, Partener Coordonator al practicii de litigii, Mihail Boian, Partener şi Ana Maria Vasile, Avocat senior.

”Soluţia ÎCCJ invalidează o practică des întâlnită, profund nelegală, dar mai ales extrem de păgubitoare pentru companiile din domeniul construcţiilor. Practica organelor fiscale era susţinută exclusiv de aspecte ce ţin de neclaritatea legii şi de o interpretare forţată, incompletă şi mecanică a unor menţiuni din documentele contabile, cu ignorarea totală a probelor existente la dosar şi a dispoziţiilor legale relevante”, se arată într-un comunicat al firmei de avocatură.

Totodată, această soluţie definitivă aduce o clarificare binevenită a cadrului legal incident atât din perspectivă fiscală, cât şi din perspectiva legislaţiei muncii, care confirmă - cu titlu obligatoriu faţă de organele fiscale pentru controalele fiscale viitoare derulate la nivelul companiei - interpretarea şi poziţia corectă a companiei din perspectiva tratamentului fiscal aplicat sumelor acordate cu titlu de diurna angajaţilor săi detaşaţi transnaţional până la modificarea legislaţiei fiscale în acest domeniu.

Echipa D&B a obţinut, într-o primă fază, suspendarea judecătorească a executării actelor de impunere pe toată perioada judecăţii cauzei, atât Curtea de Apel, cât şi Înalta Curte reţinând aparenţa de nelegalitatea a actelor de impunere ce a fost ulterior confirmată prin admiterea definitivă a acţiunii în anulare şi invalidarea actelor de impunere.

Procesul a vizat stabilirea naturii juridice a sumelor plătite de societate către angajaţii săi aflaţi într-o detaşare în Germania, respectiv, dacă acestea reprezintă indemnizaţii de detaşare care sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale potrivit Codului Fiscal, astfel cum au fost tratate de firma vizată, sau dimpotrivă, venituri salariale pentru care se datorează contribuţii sociale, astfel cum au constatat organele fiscale.

În urma unei inspecţii fiscale desfăşurate la sediul companiei, inspectorii au constatat că, în desfăşurarea activităţii sale economice de executare de lucrări de construcţii clădiri civile şi industriale în colaborare cu diverşi parteneri naţionali şi intracomunitari, Societatea asigura personalul (aproape 500 de angajaţi ai săi) şi echipamentele de muncă pentru realizarea lucrărilor în regim de detaşare transnaţională. Societatea acorda o indemnizaţie de detaşare pe perioada detaşării şi suporta şi cheltuielile cu cazarea, deplasarea, masa şi plata drepturilor salariale şi a altor drepturi cuvenite salariaţilor aflaţi în detaşarea transnaţională.

”În acest context, inspectorii fiscali au procedat la reîncadrarea sumelor achitate de societate angajaţilor săi detaşaţi în Germania cu titlu de indemnizaţie de detaşare, în venituri salariale, pornind de la interpretarea eronată şi incompletă a menţiunilor din statele de plată întocmite de companie în statul membru în care îşi desfăşurau salariaţii detaşaţi activitatea (în special menţiunea venitul brut include diurna)”, se mai arată în comunicat.

Curtea de Apel Bucureşti a cenzurat actele de impunere stabilind că natura juridică a sumelor achitate cu titlu de diurna/indemnizaţie de detaşare angajaţilor detaşaţi ai societăţii era de indemnizaţie de detaşare. Aceste sume au fost acordate doar salariaţilor aflaţi într-o detaşare transnaţională şi doar pe perioada detaşării.

ÎCCJ a concluzionat că reîncadrarea realizată este lipsită de orice fundament legal, indiferent de componenţa salariului minim garantat pe care companie trebuia să îl asigure angajaţilor săi detaşaţi în statul membru, natura juridică a sumelor se determină prin raportare la prevederile contractuale dintre părţi şi legislaţia specială naţională, iar cum detaşarea transnaţională nu a fost contestată şi, mai mult, nici faptul că societatea nu a depăşit plafonul maxim prevăzut de lege.