Încă o lovitură dată culturii româneşti de ministrul Educaţiei

Postat la 14 septembrie 2017 363 afişări

Ministrul Educaţiei a trimis chiar în prima zi de şcoală o notă către toate inspectoratele şcolare prin care atrage atenţia că sunt interzise toate auxiliarele. Printre auxiliare se numără şi "Gazeta Matematică", cea mai longevivă revistă de specialitate din lume, cu 122 de ani de apariţie neîntreruptă.

Încă o lovitură dată culturii româneşti de ministrul Educaţiei

Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care invalidează toate auxiliarele folosite în şcoli până în prezent, printre acestea numărându-se în mod automat şi "Gazeta Matematică", o publicaţie cu tradiţie în România de peste 120 de ani. Unele inspectorate şcolare au refuzat să mai primească revista, deşi există protocoale de livrare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

Gazeta de matematică, INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA

Profesorul de matematică Radu Gologan, antrenorul de genii din România, şi-a exprimat nemulţumirea şi a postat un mesaj pe contul său de Facebook. 

"L-aş întreba pe domnul profesor Pop, actualmente ministru al educaţiei şi fost profesor de matematică, dacă în opinia domniei sale, Gazeta Matematică, un monument al culturii româneşti de peste 120 de ani, este considerat auxiliar interzis în şcolile din România. Cred că ştie că generaţii întregi de matematicieni, ingineri, fizicieni, informaticieni, ce au făcut şi fac fală României, au făcut primii paşi spre ştiinţă cu Gazeta alături. Pot să îi spun domnului Pop că în SUA, Moldova, Germania, Franţa ca şi în multe alte ţări este folosit ca material auxiliar la matematică. Din păcate câţiva inspectori generali şi directori au interzis deja distribuirea Gazetei Matematice, deşi exista un protocol între Societatea de Ştiinţe Matematice şi minister în acest sens", este mesajul postat de profesorul Radu Gologan pe contul său de Facebook, scrie realitatea.net

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.