India vrea să impoziteze cu 30% câştigurile din criptomonede şi NFT-uri. Banca centrală va lansa rupia indiană digitală
India îndepărtează incertitudinile legate de statutul legal al criptomonedelor printr-o lege fiscală care impune un impozit de 30% pe câştigurile din criptomonede şi NFT-uri (Non-fungible token), potrivit Bloomberg.
Totodată, banca centrală a Indiei va lansa o monedă digitală începând cu data de 1 aprilie, a anunţat Nirmala Sitharaman, ministrul de Finanţe al ţării.
India se alătură Chinei în demersul de a lansa o versiune digitală a monedei naţionale, întrucât încearcă să se folosească de cele mai noi tehnologii pentru a eficientiza infrastructura pe care se derulează tranzacţii.
În acelaşi timp, impunerea unui nivel nivel semnificativ de fiscalizare ar putea descuraja parţial tradingul în India, în contextul în care această activitate a crescut accelerat, în ciuda avertismentelor băncii centrale legate de volatilitate şi posibilitatea ca tehnologia să fie utilizată pentru spălare de bani sau pentru finanţarea terorismului.
„Impunerea unui impozit oficializează tranzacţionarea cu criptomonede, iar temerile legate de o posibilă interdicţie dispar”, a declarat Darshan Bathija, cofondator şi CEO al Vauld, o platformă de exchange pentru criptomonede dn Singapore.
Totuşi, nivelul ridicat al impozitului i-ar putea determina pe traderi să se mute înspre platforme din alte ţări, ceea ce ar aduce un venit mai redus pentru guvernul indian decât cel estimat în discuţiile interne, a adăugat el.
India nu a avut până acum o lege care să reglementeze tranzacţionarea de criptomonede, însă a adus în discuţie varianta unei interdicţii totale anul trecut. Chiar şi în acest context, miloane de indieni au încercat să profite din valul de popularitate de care se bucură activele digitale. Piaţa crypto din India a crescut cu 641% în perioada iunie 2020-iunie 2021, conform unui raport publicat de firma de cercetare Chainalysis.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro