Inegalitatea veniturilor este mai mare la americani decât în România
În România inegalitatea dintre veniturile populaţiei este mai mică decât în SUA. În Europa, statele au fost mai atente la diminuarea polarizării sociale.
Diferenţele mari dintre bogaţi şi săraci reprezintă unul dintre principalele motivele ale revoltelor din Statele Unite.
Inegalitatea veniturilor în rândul americanilor a crescut dramatic în ulimii ani.
Coeficientul Gini, un indicator care măsoară inegalitatea dintre veniturile populaţiei, arată că diferenţele dintre bogaţi şi săraci sunt mai mari în Statele Unite decât în România.
Bogdan Murgescu, istoric român şi profesor universitar spune că revoltele din SUA sunt legate de tensiunile acumulate.
„Revoltele din Statele Unite sunt legate de o stituaţie de tensiune care s-a acumulat în timp. Este asociată şi cu inegalitatea veniturilor şi cu faptul că o parte din populaţia de culoare este marginală. În Statele Unite filozofia de funcţionare a societăţii a fost oarecum diferită şi s-a pus accentul pe faptul că fiecare cetăţean până la urmă trebuie să se descurce”, spune Murgescu.
La rândul său, Tim Marian, bancher de investiţii în Atlanta, SUA, a declarat: „Dacă protestele sunt paşnice, acestea vor accelera atât schimbări civile, cât şi economice. S-a observat o scădere drastică la bursă, cu peste 25% în această perioadă. Activitatea economică a încetinit până la punctul în care s-a ajuns să vedem preţuri negative pentru mărfuri fizice, ceea ce era consifderat anterior o aberaţie”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro