Informare meteo de ninsori, ploi şi viscol, până luni dimineaţă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ninsori, ploi şi viscol, valabilă până luni dimineaţă.
În intervalul sâmbătă ora 14.00 – luni ora 8.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) şi în restul teritoriului.
La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1.500 de metri vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.
Începând de duminică (12 decembrie) în regiunile vestice şi sud-vestice treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.
Precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp şi, în special în zonele deluroase şi montane, peste 40...50 l/mp.
Temporar în regiunile vestice, sudice şi la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro