Informaţii de ULTIMĂ ORĂ despre Mario Iorgulescu
Tribunalul Bucureşti a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, după ce instanţa a decis condamnarea sa definitivă. Anterior, două mandate de arestare au fost refuzate, pe motiv că persoana nu are discenământ.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus, luni, într-o conferinţă de presă, că Tribunalul Bucureşti a emis un nou mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, după ce acesta a fost condamnat definitiv.
„Este în atenţia publică pe drept cuvânt, pentru că există acum o hotărâre definitivă de condamnare pentru infracţiunea de omor, o infracţiune deosebit de gravă. În acest moment, în acest caz e vorba de proceduri judiciare care ies din sfera de competenţă a Ministerului Justiţiei, însă pot să fac informarea publică că a fost deja emis un mandat european de arestare de către instanţa de executare şi anume Tribunalul Bucureşti”, a spus Alina Gorghiu.
Ministrul Justiţiei a explicat că în trecut au mai existat două mandate europene: unul cu privire la executarea unei pedepse de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsirea de libertate în mod ilegal şi a doua, o arestare preventivă în dosarul în care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
„Cu privire la acestea (cele două mandate - n.r.), în mai 2022 Curtea de Apel din Milano a dispus ca cele două mandate europene de arestare să nu fie executate având în vedere starea mintală a persoanei solicitate, stare care nu îi permite o participare conştientă la proceduri. Practic, solicitarea statului român cu privire la aducerea fugarului în România a fost blocată de instanţa italiană la nivelul anului 2022 pe motiv că persoana nu are discernământ şi nu poate participa la proceduri”, a mai spus Gorghiu.
Ministrul a menţionat că în prezent este în desfăşurare o nouă etapă, deoarece este vorba despre un nou mandat european de arestare „care va urma cursul”.
„Sunt convinsă că instanţele italiene vor analiza această solicitare şi vă putem ţine la curent pe măsură ce vom obţine termene şi pe măsură ce magistratul de legătură din Italia ne va putea furniza noi informaţii. Momentan abia a fost emis mandatul de arestare”, a mai spus ministrul Justiţiei.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, miercurea trecută, condamnarea lui Mario Iorgulescu la 13 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul accidentului din 2019. Decizia este definitivă. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, Mario Iorgulescu, a fost condamnat în dosarul accidentului din 2019.
Potrivit procurorilor, Mario Iorgulescu a condus beat şi drogat în data de 8 septembrie 2019 şi a produs un accident în urma căruia un bărbat a murit. Acesta nu a oprit la semafor şi a condus cu o viteză de 162 de kilometri pe oră, deşi limita legală era 50 de kilometri pe oră.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro