Inovaţia unui tânăr care a pus la punct un sistem de verificare mai eficient decât ANAF

Postat la 30 decembrie 2014 2946 afişări

În anul 2005 tânărul antreprenor Lucian Hancu constata că pentru o firma cu un singur angajat trebuia sa stai la nenumarate cozi, pentru a depune declaratiile necesare catre institutiile statului. Pentru Lucian statul la cozi s-a dovedit extrem de util pentru că a intrat in legatura cu persoane direct interesate de depunerea declaratiilor, le-a cunoscut problemele si s-a gandit unde se poate interveni.

Inovaţia unui tânăr care a pus la punct un sistem de verificare mai eficient decât ANAF

În 2007 a lansat prima si, pana acum, singura platforma online pentru verificarea încrucişată a binecunoscutelor declaratii de TVA, a automatizat-o în 2009, iar din 2013 a lansat primul serviciu de monitorizare a partenerilor in toate registrele de TVA, acum 4 la numar. În prezent lucrează la implicatiile noilor reguli TVA 2015 asupra businessului nostru.

Monitorizarea partenerilor în cele 4 registre ale ANAF a venit ca o dezvoltare firească, ce ţine de experienţa de peste 7 ani în verificarea încrucişată a partenerilor de afaceri (sistemul de verificări D394). Apariţia mai multor registre ale ANAF care conţin date despre firmele plătitoare de TVA, precum şi presiunea autorităţilor fiscale asupra verificării în acestea, au dus la dezvoltarea serviciului de monitorizare, care în plus evidenţiază neconcordanţele dintre cele 4 registre.

Platforma se bazează pe platforma de verificări încrucişate d394.eu, unică în România şi se adresează preponderent firmelor din România. Compania estimează că din 2015, odată cu introducerea noului pachet de TVA destinat prestatorilor de servicii electronice, un număr tot mai mare de firme din afara ţării vor fi interesate de sistem.

Proiectul de monitorizare a partenerilor a demarat în ianuarie 2013, când compania a iniţiat monitorizarea partenerilor în Registrul persoanelor impozabile în scopuri de TVA (ANAF – RpiTva). Acest proces a durat aproximativ un an, timp în care produsul a fost un proiect intern al firmei, gestionat automat de către platformele de monitorizare bazate pe tehnologia cloud-computing, care oferă posibilitatea de a verifica rapid şi diferenţiat un volum semnificativ de date, aici incluzând aproximativ 700.000 de firme. Baza de date se actualizează zilnic prin mijloace semiautomate.

Clientul poate să-şi monitorizeze partenerii trimiţând datele pe platforma online, urmând ca la termenele stabilite să primească verificarea în toate cele 4 registre. Verificarea nu se face în timp real, deoarece neconcordanţele dintre registre sunt tratate individual şi sunt revizuite înainte de a furniza date către client. Din toamna aceasta, serviciile de monitorizare au fost extinse la primul serviciu de verificare automată a Exigibilităţii din România, denumit VAERO394, care a fost implementat deja unui important grup internaţional din industria de logistică.

Costurile depind de câţiva factori: numărul de parteneri, frecvenţa cu care fiecare client doreşte să îşi verifice portofoliul de parteneri, dacă optează pentru servicii de monitorizare clasice sau servicii de verificare a exigibilităţii (care necesită transmiterea detaliată a datei emiterii facturii de către furnizor) şi sunt reduse, datorită gradului ridicat de automatizare a verificărilor în Registrele de TVA (inclusiv în controversatul Registru al Contribuabililor Inactivi).

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inovatia-unui-tanar-care-a-pus-la-punct-un-sistem-de-verificare-mai-eficient-decat-anaf-13724156
13724156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.